Deficitul de abilități pentru securitatea cibernetică constituie “încă o problemă la nivel global”


În cazul lacunei legate de profesioniștii din domeniul securității cibernetice, la nivel mondial, s-a observat o îmbunătățire în ultimii doi ani, dar reprezintă încă o problemă serioasă pentru unele economii importante ale lumii.

Aceasta este concluzia principală în urma unui nou studiu realizat de Indeed.com, în care s-a arătat că Israelul suferă de cel mai mare deficit de competențe în domeniul securității cibernetice, urmat de Irlanda, Marea Britanie și Statele Unite.

Lipsa competențelor a fost identificată în toate cele 10 țări studiate, deși există semne de îmbunătățire. Irlanda a făcut cei mai mari pași, diminuând acest deficit cu 14%.

Printre celelalte țări care au avut parte de îmbunătățiri s-au numărat Statele Unite (7%), Italia (6%), Franța (6%), Israel (5%), Germania (3%) și Australia (1%).

Cifrele pentru Israel sunt considerate a fi deosebit de încurajatoare, dat fiind faptul că în această țară cererea de profesioniști din domeniul securității cibernetice este foarte mare – cu 89.2% mai mare decât în Irlanda.

O astfel de cerere puternică este posibil să reducă reputația Israelului, astfel încât să fie văzut doar ca un hub tehnologic proeminent, pe măsură ce națiunea oferă mai multe startup-uri și oameni de știință pe cap de locuitor decât orice altă țară din lume.

Pe de altă parte, Marea Britanie (5%), Brazilia (11%) și Canada (12%), au experimentat situații în care lacunele de competențe s-au mărit.

Cifrele pentru Brazilia sunt deosebit de dezamăgitoare, în condițiile în care aici este cel mai scăzut nivel al cererii, dintre toate națiunile chestionate.

Cu toate acestea, performanța slabă a Marii Britanii a fost preluată de către economistul Mariana Mamertino de la Indeed.

Marea Britanie a înregistrat o creștere de 32% a numărului locurilor de muncă din domeniul securității cibernetice în ultimii doi ani, iar Mamertino crede că multe companii britanice sunt expuse.

"Pe lângă titlurile știrilor, infracționalitatea cibernetică este o amenințare pentru organizațiile de toate dimensiunile", a fost citat Mamertino de către Computer Weekly.

Într-un articol de luna trecută privind acest subiect, Stephen Cobb de la ESET a încurajat profesioniștii să “îi încurajeze la rândul lor pe alții să se alăture industriei”. Acesta a adăugat: “Singura atracție pentru profesioniștii actuali sau potențiali din acest domeniu este, probabil, un nivel ridicat de angajament față de securitate, ceea ce poate aduce multe alte beneficii pentru organizația dumneavoastră.”

 

NARINDER PURBA
CORESPONDENT INDEPENDENT

oana February 7, 2017

Lasa un comentariu