Gaming-ul și jocurile video: cât de mult este prea mult pentru copiii dvs.?


Luând în considerare numărul mare de copii care petrec destul de mult timp jucându-se jocuri video, fiți atenți și încercați să detectați semnele prevestitoare înainte ca situația să scape de sub control.

În Europa, jumătate din populația cu vârsta cuprinsă între 6 și 64 de ani joacă jocuri video, potrivit organismului din industria de gaming ISFE. Procentul crește semnificativ în cazul copiilor: 68% dintre cei de 6-10 ani, 79% dintre cei cu vârsta de 11-14 ani și 72% dintre cei de 15-24 de ani sunt pasionați de jocuri video. Potrivit unor cercetări, adolescenții pot petrece până la trei ore pe zi jucându-se. Asta nu este neapărat o problemă, atâta timp cât mai alocă timp și altor activități.

Dar ceea ce, pentru unii, a început ca un hobby nevinovat, poate în timpul vacanțelor de sărbători, se poate transforma în cele din urmă într-o obsesie, ajungându-se chiar la dependență. Părinții îngrijorați de aceste aspecte trebuie să știe care sunt semnele de alarmă și ce pot face pentru a gestiona problemele înainte de a scăpa de sub control.

Principalele semne că copiii dvs. se pot juca prea mult

Părinții care nu au crescut înconjurați de tehnologii digitale și jocuri video sunt uneori predispuși să reacționeze exagerat cu privire la faptul că copiii lor își petrec atât de mult timp în fața unui ecran. Dar preocupările sunt reale: cu ce persoane ar putea copiii dvs. vorbi online, care este impactul asupra somnului, dispoziției și comportamentului lor dar și cum le poate afecta chiar sănătatea fizică.

Deci, cum vă puteți da seama dacă copilul dvs. poate fi dependent de jocuri? Iată câteva indicii:

  • Copiii pot începe să se cufunde în lumea digitală până la punctul în care nu mai acordă atenție lucrurilor care se întâmplă în viața reală.

  • Aceștia nu mai acordă atenție igienei personale sau alimentației.

  • Evită contactul față în față cu prietenii lor.

  • Par iritabili și neliniştiți atunci când nu joacă jocurile lor preferate.

  • Par să fie excesiv de obosiți sau au dureri de cap/mână/ochi din cauza perioadelor lungi de timp pentru joc.

  • Refuză să meargă la școală sub diverse pretexte, pentru a se juca în realitate mai mult.

  • Au probleme în a adormi.

  • Nu sunt onești despre cât timp petrec jucându-se.

  • Orice încercare de restricționare a timpului petrecut pe ecran duce la confruntări majore/explozii de furie.

Ca părinți, provocarea este să identificați dacă copiii dvs. se confruntă cu oricare dintre aceste simptome, pentru a preveni o eventuală dependență de jocuri. Cea mai bună abordare este să discutați despre aceste preocupări cu copiii și, dacă acest lucru eșuează, împărtășiți aceste preocupări profesorilor copilului dvs. sau apelați la specialiști.

 

Citește și: Copiii și dependența de tehnologie: cum îi ajutăm să petreacă mai puțin timp online

Cum puteți reduce timpul de joc al copiilor dvs.?

Dacă sunteți îngrijorat de timpul pe care copilul dvs. îl petrece săptămânal jucându-se, luați în considerare următorii pași ca fiind un start bun: 

  • Comunicați: orice s-ar întâmpla, continuați să discutați. Copiii dvs. au nevoie de îndrumare, dar au nevoie și de un mediu deschis în care să-și împărtășească propriile preocupări și sentimente. Renunțați la atitudinea acuzatoare și restrictivă și încercați să fiți mai înțelegători.

  • Creați încredere: O parte a acestui proces de comunicare constă în stabilirea încrederii reciproce. Impunerea de restricții și reguli rigide nu va face decât să alimenteze un comportament negativ. Fiți cât mai deschis și empatic cu privire la experiențele prin care trec copiii dvs. pe măsură ce cresc.

  • Stabiliți limitele împreună: așa cum ar trebui să încercați să evitați să impuneți reguli stricte copiilor dvs., rezistați și nevoii de a le confisca dispozitivele sau consolele drept pedeapsă. În schimb, discutați și elaborați împreună un plan pentru reducerea timpului pe ecran, poate prin dezinstalarea jocurilor pe anumite dispozitive. Poate că acest lucru este necesar să se realizeze în etape. Stabiliți o limită de timp zilnică pentru jocuri sau o oră limită pentru utilizarea Wi-Fi-ului de acasă.

  • Planificați pauze digitale: luați în considerare să stabiliți cu copiii dvs. pauze departe de dispozitivele/consolele lor. Această pauză poate însemna o călătorie de câteva ore sau chiar un weekend. Planificați o activitate captivantă de care vă veți bucura împreună și încurajați aceste întreruperi din folosirea gadgeturilor. 

  • Luați în considerare o aplicație de control parental: software-ul specializat poate bloca accesul la anumite aplicații de jocuri și/sau poate restricționa utilizarea dispozitivelor în anumite intervale de timp. Dacă sunteți îngrijorat că copiii dvs. nu respectă înțelegerea făcută cu dvs., aplicația de control parental ar putea fi o modalitate utilă de a interveni. Cu toate acestea, explicați întotdeauna de ce utilizați astfel de instrumente.

  • Siguranța pe primul loc: în afară de preocupările legate de utilizarea excesivă a platformelor de jocuri, mulți părinți sunt, de asemenea, îngrijorați cu cine interacționează copiii lor în mediul online și despre tipul de conținut la care sunt expuși. Aplicațiile de control parental pot gestiona a doua problemă. Dar părinții ar trebui, de asemenea, să fie pregătiți să petreacă timp online în jocurile sau platformele de socializare pe care le folosesc copiii lor pentru a fi la curent cu posibilele pericole care pot apărea acolo. Fiind o generație de nativi digitali, copiii de astăzi lasă impresia că înțeleg și cunosc lumea virtuală mai bine decât o fac în realitate. Asigurați-vă că copiii dvs. înțeleg riscurile împărtășirii excesive a informațiilor personale și pericolele din partea prădătorilor online. Asigurați-i că vă pot spune orice fără să fie judecați sau pedepsiți. 

Părinții pot uita uneori cât de solicitantă și stresantă este adolescența. În acest context, jocurile pot fi un răgaz minunat de la toate emoțiile și situațiile, ajutând, de asemenea, copiii să dezvolte abilități subestimate, cum ar fi coordonarea ochi-mână și rezolvarea problemelor. Dar este, de asemenea, recomandat să-i mențineți în siguranță și sănătoși, să fiți mereu vigilenți și să interveniți ferm cât mai curând posibil dacă lucrurile încep să scape de sub control.

Articole similare: 

Discuția despre internet: perspectiva unui copil despre acest fenomen

Cum să configurați soluția de control parental pe noul smartphone al copilului dvs.

 

Phil Muncaster January 25, 2023

Lasa un comentariu