Backup-ul datelor: plasa de siguranță pentru recuperarea informațiilor personale sau ale companiei după un incident


Dacă nu vă protejați corespunzător datele, atunci vă pregătiți pentru un eșec. Asigurați-vă din timp că vă puteți recupera datele atunci când se va produce un dezastru.

Backup-ul se referă la copierea fișierelor fizice și virtuale sau a bazelor de date într-o locație secundară pentru a fi păstrate la adăpost în caz de defecțiune a echipamentului sau în cazul unei catastrofe fizice sau naturale. Realizarea unei copii de rezervă a datelor este esențială pentru orice plan de recuperare cu succes în caz de dezastru.” 

Această definiție ar trebui să fie un motiv suficient pentru a lua în considerare realizarea unui backup al fișierelor dvs. importante. Cu toate acestea, pentru că această operațiune nu este întotdeauna atât de simplu de realizat (mai ales în cazul sistemelor de operare pentru PC), este necesară o reiterare a importanței acestui proces și prezentarea modalităților prin care puteți realiza facil o copie de rezervă a datelor dvs.

De ce ar trebui să realizați backup-ul datelor?

Din punct de vedere al securității, backup-ul datelor este aproape la fel de important precum software-ul de protecție digitală sau soluția de securitate a endpoint-urilor. În esență, ar trebui să fie parte integrantă a oricărui plan de protecție a datelor pe care dvs. sau organizația dvs. ați putea fi înclinat să îl puneți în practică, deoarece integritatea datelor și existența unor măsuri de siguranță în cazul unor defecțiuni critice sunt de o importanță capitală.

Pierderea permanentă a datelor nu este deloc o experiență plăcută, din contră, vă poate afecta semnificativ, inclusiv emoțional. Desigur, este normal să doriți să păstrați cu grijă toate fotografiile și înregistrările video care vă redau amintiri dragi, precum și dovezile de achiziție pe care unele companii vi le-au trimis (din motive de garanție) sau documentele pe care le considerați esențiale din motive financiare sau administrative. Așadar, protejați-le prin realizarea de backup.

În ceea ce privește companiile, pierderea accesului la documentațiile de proiect, la datele financiare și contabile, la datele legate de vânzări, marketing sau resurse umane, dar și la alte tipuri de date ar avea un impact economic semnificativ asupra operațiunilor în viitor. Mai rău, pierderea accesului la date în cazul unui atac de tip wiperware sau ransomware ar putea genera un cost financiar sau reputațional și mai mare.

Cum puteți pierde accesul la datele dvs?

Înainte, când toată lumea folosea hard disk-uri (HDD), era ceva obișnuit ca acestea să se defecteze după un anumit interval de timp, ceea ce era întotdeauna o experiență prin care nimeni nu dorea să treacă. Acest lucru se poate întâmpla și în cazul unităților cu stare solidă (SSD), dar este mai puțin probabil, deoarece, spre deosebire de HDD-uri, acestea nu se bazează pe o metodă mecanică de citire-scriere.

Așadar, imaginați-vă că aveți toate fotografiile dvs. preferate pe o unitate HDD și această unitate se defectează. Totul ar putea începe cu niște zgomote ciudate venite dinspre aparat sau fișiere lipsă de pe computer, continuând într-un crescendo dezastruos de defecțiuni.

Să ne imaginăm, totodată, un exemplu de incident posibil, mai apropiat de mediul corporatist, în care actorii rău intenționați ar putea să blocheze accesul la datele dvs. și, în cel mai rău caz, să le cripteze sau să le șteargă complet. Fără a implica alte cauze, precum incidentele provocate de către angajați sau cele datorate erorilor dispozitivelor sau echipamentelor, se poate spune că orice astfel de eveniment nedorit ar avea un impact destul de puternic asupra operațiunilor unei companii, afectându-i semnificativ reputația și încrederea oferită către clienți sau parteneri.

Restaurarea datelor 

Deși există modalități de restaurare a datelor de pe o unitate defectuoasă sau ștearsă, de obicei, acestea nu sunt accesibile oricui și nici 100% încununate de succes. Din acest motiv și din multe altele, persoanele cu experiență în domeniul tehnologiei au ales întotdeauna să realizeze copii de rezervă ale datelor importante, fie pe CD-uri/DVD-uri, fie pe unități externe/secundare, fie pe serverele de acasă (ceea ce este puțin mai costisitor și mai complicat).

Aceste metode au fost suplinite de varianta de backup în cloud, care există pentru computere și smartphone-uri/tablete, creând o modalitate convenabilă de a face copii de rezervă pentru datele dvs. Dar nu toate opțiunile sunt la fel și, adesea, ușurința de utilizare sau cantitatea de informații pe care o puteți salva variază, deoarece funcționarea și întreținerea acestor servere cloud este direct proporțională cu costuri de mentenanță.

Vă prezentăm câteva opțiuni de backup care ar putea funcționa pentru dvs. sau pentru organizația dvs:

Backup fizic

Acesta se realizează prin utilizarea de unități de stocare a informației externe sau secundare. Această metodă ar putea necesita un spațiu de stocare suplimentar cu un volum mai mare; cu toate acestea, este probabil cea mai simplă metodă de backup. Pur și simplu alegeți fișierul dorit și copiați-l pe unitatea de backup.

  • Pentru utilizatorii MacOS: utilizați Time Machine pentru a crea o copie de rezervă pe un alt dispozitiv de stocare.
  • Pentru utilizatorii de Windows: puteți realiza un backup al sistemului de operare ca imagine (prin Backup and Restore*) pe o altă unitate sau puteți utiliza File History, care creează automat backup incremental al fișierelor stocate în Libraries pe un alt dispozitiv de stocare.
  • Pentru dispozitivele Android: puteți să le conectați la un dispozitiv ce folosește sistemul de operare Windows și să copiați fotografiile, video-urile sau documentele dorite pe acesta. Alternativ, producătorul telefonului dvs. ar putea furniza un software ce poate fi instalat pe PC-ul dvs. și, astfel, puteți  crea copii de rezervă locale.
  • Pentru iOS: instalați iTunes și creați un backup local și criptat pe PC. De asemenea, puteți sincroniza telefonul prin Wi-Fi utilizând această metodă.

 

*Chiar dacă Windows 7 a ajuns deja în perioada de end-of-life (perioadă ce indică faptul că producătorul încetează sau limitează suportul pentru un produs și/sau versiune pentru a se concentra asupra produselor și/sau versiunii mai noi), Backup and Restore încă menționează Windows 7 în lista sa de versiuni suportate.

Backup în cloud

Această opțiune nu necesită achiziționarea unei unități suplimentare sau rezervarea unui spațiu de stocare suficient de mare pe computerul dvs. pentru a găzdui fișierele din telefon, spre exemplu. Stocarea datelor în cloud oferă o metodă prin care puteți, fie individual, fie prin intermediul unui backup automat, să stocați și apoi să restaurați datele în caz de urgență.

Avertismentul, în acest caz, este faptul că, întrucât furnizarea infrastructurii cloud este costisitoare, astfel de opțiuni sunt, de obicei, disponibile numai în varianta cu plată.

Dar puteți accesa fișierele și datele stocate de oriunde, singura condiție fiind o conexiune la internet. Astfel, puteți restaura cu ușurință copia de rezervă originală, chiar și pe un dispozitiv sau telefon nou.

  • Pentru Windows, puteți alege între diverși furnizori de cloud, dar cea mai accesibilă opțiune este OneDrive, aceasta fiind preinstalată pe PC-ul dvs. Puteți alege folderele sau fișierele specifice pe care doriți să le salvați periodic sau le puteți selecta pe cele dorite și să le plasați în dosarul OneDrive. Nu uitați că doar 5GB sunt gratuiți, spațiul de stocare suplimentar fiind disponibil cu plată.
  • Pentru macOS și iOS, iCloud este varianta cea mai la îndemână. Cu ajutorul său, puteți realiza backup periodic al desktop-ului și datelor. De asemenea, puteți alege fișierele pe care doriți să le salvați pe iCloud Drive. Primii 5GB sunt gratuiți, apoi, în funcție de volumul de date, sistemul prevede niveluri suplimentare care se plătesc. Un beneficiu al folosirii acestei variante este continuitatea și criptarea dispozitivelor Apple.
  • Utilizatorii de Android își pot realiza backup-ul telefoanelor folosind contul Google. Din nou, doar 15 GB sunt oferiți în mod gratuit, iar, pentru a putea salva date peste acest nivel, va trebui să plătiți. Alternativ, utilizatorii pot salva fișiere individuale optând pentru o altă variantă, cum ar fi OneDrive, Dropbox sau Proton Drive.

Utilizatorii mai experimentați și-ar putea configura propriul sistem de stocare atașat la rețea (NAS) și ar putea folosi un serviciu sau un software extern pentru a crea copii de rezervă în rețea ale computerului sau telefonului lor, dar acest lucru necesită mult mai multă răbdare și expertiză tehnică; prin urmare, nu este recomandat pentru utilizatorii obișnuiți. 

Backup-ul, plasa de siguranță pentru viața digitală

În concluzie, având în vedere toate aceste opțiuni, alegerea este clară. Nu este nevoie de un expert pentru a utiliza opțiunile de backup local sau în cloud, dar este nevoie de curiozitate și determinare pentru a analiza toți furnizorii și produsele sau locurile pe care le puteți folosi pentru a vă stoca fișierele în siguranță. Așadar, realizați copii de rezervă ale datelor (apoi verificați și testați copiile de rezervă în mod regulat), astfel încât să nu vă expuneți viața digitală unor riscuri inutile.

ARTICOLE SIMILARE:

Cum ajută criptarea la securizarea datelor

Ați realizat un back-up al smartphone-ului în ultima perioadă?

Sunteți pregătit să preveniți pierderea datelor?

Options for backing up your computer

Mark Szabo April 7, 2023

Lasa un comentariu