Șase sfaturi care vă ajuta să evitați marketingul targetat


Aveți vreodată sentimentul că agențiile de publicitate vă urmăresc fiecare mișcare? În acest moment, majoritatea dintre noi pot recita o poveste din propria experiență personală sau cea a unui prieten apropiat sau a unui membru al familiei, unde un anunț a avut o relevanță deosebit de înfricoșătoare.

Acest tip de marketing targetat nu este neapărat un lucru rău intenționat, deși există întotdeauna potențialul de utilizare abuzivă a rețelelor legitime de publicitate. Și pentru unii dintre noi, cei care suntem sensibili când vine vorba de intimitatea lor, acest fapt are și conotații mai puțin plăcute. Dacă preferați ca experiențele dvs. de navigare să se fie puțin monitorizate, există câteva moduri prin care puteți reduce numărul de anunțuri direcționate pe care le primiți.

Oprirea funcțiilor "beacon"

Fiind genul de persoană care are obiceiul de a dezactiva funcționalitatea dispozitivului mobil atunci când nu îl folosește în mod specific, nu am fost conștient de aceste "balize mobile", până când colegul meu Aryeh Goretsky mi-a semnalat acest lucru. (Ignoranța este ocazional bună!)

Se pare că un număr din ce în ce mai mare de magazine tradiționale trimit anunțuri bazate pe locație clienților care se află în unitățile lor. Acestea pot fi oferte punctuale în respectivele magazine sau doar modalități de a vă încuraja să încercați o nouă marcă de sucuri de fructe. După cum probabil ați presupus deja, modul în care opriți acest tip de anunț să nu mai apară pe dispozitivul dvs. mobil este să dezactivați conexiunile Wi-Fi, Bluetooth și Near-Field Communication (NFC) atunci când nu le folosiți. Unele dispozitive vă vor permite chiar să creați comenzi rapide, astfel încât să puteți comuta rapid și ușor această funcție.

Modificați notificările

Dacă vă săturați de magazinele online care îți trimit mesajul "Văd că te-ai uitat la acest articol, iată câteva chestii similare", puteți să vă modificați subsripțiile sau notificările pentru a opri acest lucru. Unele site-uri pot să prezinte această setare separat de alte tipuri de notificări sau puteți să opriți acest lucru prin dezabonarea de la toate e-mailurile publicitare ale companiilor.

Renunțați la anunțurile targetate

Există un număr surprinzător de moduri în care puteți renunța la anunțurile bazate pe categorii de interese. Inițiativa de Publicitate în Rețea și Alianța pentru Publicitate Digitală sunt asociații autoreglementate care oferă orientări responsabile pentru colectarea datelor pentru agenții de publicitate și tehnologii opt-out (de dezabonare) utile pentru consumatori. Unele site-uri de socializare și motoare de căutare, precum și furnizori de software majori și anumiți furnizori de servicii de internet vă vor permite să renunțați la publicitatea targetată.

Acest lucru vine cu destule avertismente: aceste metode de opt-out pot fi imperfecte și va trebui să verificați periodic site-urile de opt-out și setările de confidențialitate, deoarece este posibil ca opțiunile să se schimbe în timp. Acest lucru nu va dezactiva complet anunțurile; probabil că va scădea procentajul de anunțuri bazate pe interese. Firește, acest lucru ar putea duce, de asemenea, la anunțuri care sunt enervante din alte motive. Dar pentru unii dintre noi, trecerea prin acest proces poate fi în continuare considerată un efort care merită.

Blocați dispozitivele de urmărire ale terților

Dispozitivele de urmărire ale terților sunt cookie-urile setate de un alt site decât cel în care vă aflați - cum ar fi agenții de publicitate - și care vă pot urmări de la un loc la altul. Prin blocarea acestor cookie-uri, fie în cadrul setărilor browserului dvs., fie în cadrul unei extensii a browserului, puteți opri acele anunțuri care par să vă urmeze de la un site la altul.

Utilizați un filtru de anunțuri

Dacă nu sunteți dispus să utilizați o extensie de blocare a anunțurilor (Ad blocker) este posibil să merite să încercați un filtru de anunțuri care exclude anunțurile pe baza unor comportamente de marketing. Google Chrome include această funcție începând cu data de 15 februarie 2018.

Ștergeți informațiile de la brokerii de date

Puteți contacta brokerii individuali de date pentru a vă curăța sau șterge informațiile. Acesta nu este un proces simplu, nici nu este unul rapid. Dar, din nou, puteți observa că merită efortul. De asemenea, puteți angaja un serviciu care să vă ajute în acest proces.

S-ar putea să nu fie posibil să controlați în totalitate locul din care sunt colectate datele sau ce se face cu ele după ce s-au adunat. Dar, cu cât sunt mai mulți oameni care iau măsuri pentru a evita publicitatea vizată, cu atât mai repede agenții de publicitate ar putea primi mesajul că aceste tehnici de marketing sunt mai puțin benefice.

Walif Issa February 28, 2018

Lasa un comentariu