Aplicațiile ascultă tot ce vorbim – mit sau realitate?


Cu toții am auzit până acum că telefoanele ar putea asculta conversațiile noastre de zi cu zi, pentru a ne bombarda apoi cu reclame targetate. Există vreun sâmbure de adevăr în această chestiune? Ați testat vreodată această teorie și ați vorbit despre un produs obscur cu prietenii și ați așteptat cu nerăbdare să vedeți dacă vreo reclamă pentru acel gadget, spre exemplu, a apărut în fluxurile de socializare? Dacă nu a apărut niciodată, este posibil să fie o pură coincidență. Dacă vi s-a întâmplat, totuși, probabil v-ați gândit că telefonul a ascultat fiecare cuvânt de până acum și că vă violează confidențialitatea.

Destul de des s-a pus problema dacă aplicațiile social media sunt capabile sau nu să ne asculte ce vorbim, iar multe persoane au remarcat chiar apariția unor reclame obscure în feed-urile lor, după ce au vorbit despre diferite obiecte. Cu toate acestea, astfel de reclame fără cunoștința utilizatorului ar fi ilegale în majoritatea țărilor și ar fi, de asemenea, greu de realizat și pentru companii.

Așadar, ne-am decis să aflăm ce părere au utilizatorii Twitter despre acest subiect și am creat un sondaj prin care să aflăm dacă oamenii cred sau nu că telefonul sau aplicațiile le ascultă conversațiile. Am primit 234 de răspunsuri, iar 80% dintre oameni cred, într-adevăr, că sunt ascultați de telefoane. Acesta este un rezultat foarte interesant, mai ales ținând cont că majoritatea adepților și retweet-urilor mele au venit din comunitatea InfoSec.

Să ne gândim un moment ce ar însemna ca dispozitivele noastre să fie realmente ascultate. În primul rând, ar genera un scandal uriaș. Într-adevăr, dacă ar reieși că această poveste este adevărată, serviciile online implicate în acest scandal ar fi trimise în judecată, ceea ce le-ar putea scoate de pe piață, fără niciun dubiu.

Să vorbim puțin despre cifre

Să discutăm despre volumul uriaș de date necesare pentru a asculta conversațiile noastre. La înregistrarea audio, vorbirea generală ar consuma aproximativ 115 megabyte pe oră (detalii aici). Să presupunem că, într-o zi obișnuită, suntem treji în medie aproximativ 15 ore (fără să luăm în considerare vorbitul în somn și gândurile interioare - deși ar fi interesant!).

Cu toate acestea, nu vorbim pe întreaga durată a zilei, așa că putem lua în considerare doar un sfert din acest timp. Deci, putem face referire la 430 megabyte audio pe zi, de persoană. Există 800 de milioane de oameni pe Instagram, deci, dacă ar fi înregistrate conversațiile pentru fiecare utilizator în parte, ar trebui să se stocheze aproximativ 344 de petabytes (10 la puterea 15 bytes) de date pe zi. Pentru a pune lucrurile în perspectivă, în fiecare zi în întreaga lume se generează aproximativ 2.500 de petabytes (sau 2,5 exabytes; 10 la puterea 18 bytes) de date nou create. Ar putea platformele de socializare să proceseze, în realitate, o astfel de cantitate de date pe zi, chiar dacă ar fi comprimate?

Cea mai probabilă teorie este că rețelele social media nu ar fi capabile să facă față acestei cantități de date în fiecare zi, cu atât mai puțin să o examineze și să o folosească activ. Este mult mai ușor să analizezi date în alte moduri și să profilezi oamenii din date deja găsite online. O astfel de profilare include: vârsta (fie cea introdusă de către utilizator în platformă, fie una generată intuitiv de către un software), sexul, o analiză foto pentru a-ți determina interesele, citirea descrierilor de profil și hashtag-urilor din postări precum și a like-urile pe care le dăm - chiar și cantitatea de timp pe care o petrecem în fața unor postări cu care nu interacționăm.

Algoritmii acestor platforme sunt apoi capabili să stabilească detalii despre utilizatori, precum starea civilă, locul de muncă, numărul de copii sau animale de companie, dacă dețin o mașină, ce stil vestimentar au, hobby-uri, interese viitoare ... lista este practic interminabilă. Ele sunt chiar capabile să facă presupuneri bine informate cu privire la următoarea achiziție personală.

Teoria care înconjoară acest zvon că aplicațiile social media "ascultă" sugerează că, dacă nu doriți să vă fie monitorizate conversațiile, trebuie să opriți accesul la microfon, în aplicații. Probabil ați observat că atunci când opriți microfonul în Instagram, nu mai puteți posta Stories. Am decis să testez această variantă.

Testul: prima parte

Pentru a încerca să atrag în feed-ul meu câteva reclame interesante și să fac testul cât mai serios, am lăsat microfonul telefonului pornit timp de 2 săptămâni și am avut conversații punctuale (aleatorii și hilare) despre 3 subiecte despre care nu am mai vorbit înainte:

  • Cum mi-am schimbat stilul de viață într-unul vegan
  • Că vreau să cumpăr niște tocuri înalte
  • Și mă gândesc să construiesc o piscină în grădina din spate

Acestea sunt reclamele pe care le-am primit, de fapt, pe Instagram:

  • Ochelari de snowboard
  • Pantofi impermeabili
  • Un skateboard electric
  • Medicamente de tuse
  • Gin
  • Mașini VW

Nu mi-au fost afișate, totuși, reclame cu mâncare vegană, tocuri înalte sau cum să construiesc o piscină în grădina din spate, deși mi-ar fi plăcut să mănânc avocado pe pâine prăjită în piscina mea gonflabilă, în timp ce purtam o pereche de Gucci cu toc.

Ok, deci reclamele care m-au targetat nu erau relevante pentru subiectele despre care am vorbit în mod intenționat, dar sunt în continuare interesat de anunțurile pe care le primesc. Pe contul meu de Instagram, se poate observa foarte ușor că mă apropii de vârsta de 40 de ani, sunt căsătorit și că îmi place sportul în aer liber și, în special, sporturile extreme.

Ochelari de snowboarding: Am menționat mai multor persoane că merg la snowboarding în curând, deci m-au auzit aceste aplicații? Nu. Urmăresc paginile unor diferite companii de snowboarding și interacționez în mod regulat cu postările acestora. Mai mult decât atât, am scris această postare în decembrie, deci este sezonul de vârf pentru acest sport în emisfera nordică (Instagram știe locația mea, conform datelor furnizate de pe telefonul meu și din informațiile de adresă din profilul meu).

Medicamente pentru tuse: am efectuat acest test în decembrie 2019 și da, tușeam puțin, dar foarte multe persoane erau răcite la vremea respectivă, deci din nou, era sezonul ideal pentru astfel de reclame. În plus, chiar la televizor se difuzau astfel de reclame, dar este clar că acestea nu sunt afișate pe baza a ceea ce spunem online.

Mașini VW: am 38 de ani, membru al unei familii tinere, căruia îi plac activitățile în aer liber. Mă potrivesc ca potențial client pentru o mașină VW.

Testul: partea a 2-a

În partea a doua a acestui test, mi-am oprit microfonul timp de 2 săptămâni pe Instagram și am văzut următoarele reclame:

  • Bere HopHouse
  • Saci pentru snowboard
  • Selecția de brânzeturi a supermarketului Morrisons
  • Încălțăminte Nike
  • Ciocolată Cadbury

Gențile de voiaj pentru snowboard sunt similare cu cele pe care le-am avut înainte. Berea Hophouse, brânzeturile de la supermarket și ciocolata Cadbury mi-au apărut în feed cel mai probabil, deoarece acest test a fost organizat cu două săptămâni înainte de Crăciun. Situația cu Nike este mai interesantă, deoarece am cumpărat recent online pantofi Nike, deci presupun că aceste date au fost colectate de pe diferitele dispozitive cu ajutorul cărora am vizualizat pagini ale site-ului Nike, dispozitive unde eram conectat și pe Facebook.

Ce știm cu siguranță este faptul că aceste companii colectează o mulțime de date despre noi. Algoritmii inteligenți utilizați pentru sortarea utilă a informațiilor stau la baza succesului acestor platforme și sunt ceea ce le fac profitabile. Algoritmii nu sunt acolo pentru a ne reuni pe noi, utilizatorii; ei există pur și simplu pentru a genera venituri și a ajuta platformele să se extindă către alte ținte prin intermediul micro-publicității targetate. În mod legal, nu au voie să ne asculte fără cunoștința noastră, însă mulți oameni încearcă să „demonstreze" contrariul. Unii oameni susțin că nu ar fi deranjați de această practică, dar alții consideră că este o invazie a vieții private. Ca fapt divers, Amazon le oferă oamenilor opțiunea ca serviciul său Alexa să asculte conversațiile lor pentru a putea livra reclame și mai personalizate.

Ce date sunt deținute și de către cine?

Marea întrebare pentru mine este: Pot oare giganții social media să citească ceea ce scriem în aplicațiile de mesagerie WhatsApp, Facebook Messenger și Instagram? Toate acestea sunt deținute de Facebook, astfel încât ne putem pune întrebarea: în vreme ce mesajele transmise prin unele dintre aceste servicii pot fi criptate pentru a le proteja în fața unor terți (cum ar fi forțele de ordine sau guvernele autoritare), pot operatorii de servicii să citească în continuare conținutul mesajelor pentru a targeta mai specific reclamele afișate utilizatorilor?

În orice caz, algoritmii lor unici sunt impresionanți și nimeni nu știe clar cum funcționează sau ceea ce știu cu adevărat despre noi. Ce știm sigur este că ei colectează o cantitate uriașă de date cheie, relevante, personalizate, ce valorează milioane de dolari pentru ei.

Jake Moore February 28, 2020

Lasa un comentariu