Costurile medii ale infracțiunilor cibernetice au crescut cu 200% în numai cinci ani


Infracțiunile cibernetice prejudiciază economia globală cu până la 450 miliarde $ anual, conform noilor dezvăluiri făcute de raportul Hamilton Place Strategies.

Studiul, intitulat Cybercrime Costs More Than You Think, începe afirmând că “Într-o lume tot mai interconectată, alimentată de expansiunea tehnologiilor digitale, infracțiunile cibernetice au devenit o afacere prolifică.”

Cercetarea a constatat că valoarea medie a criminalității informatice a crescut efectiv cu aproximativ 200% în ultimii cinci ani și este foarte probabil să continue în această direcție.

Una dintre cele mai îngrijorătoare descoperiri a fost că, deși infracțiunea informatică are atribuit un cost financiar semnificativ, "prejudiciul asupra reputației companiei afectate este, în cele din urmă, mult mai puternic".

Conceptul "efectului de ricoșeu" a fost de asemenea observat, chiar și parteneriatul industrial cu o victimă a unui atac informatic poate avea un efect negativ asupra afacerii partenere (asupra reputației).

Un astfel de exemplu cheie este cel al atacului reușit asupra rețelei retail Target, ce a expus datele clienților (Target data breach), atac ce a adus în discuție vulnerabilitatea altor retaileri similari din întreaga țară, creând un prejudiciu de imagine asupra tuturor.

Raportul relevă de asemenea, faptul că dacă criminalitatea informatică ar fi fost o întreprindere "legitimă", la nivelul industriilor din SUA, ar fi fost a doua ca mărime după Apple.

Hamilton Place Strategies sugerează o serie de măsuri de protecție pentru a ajuta la minimizarea pierderilor în cazul nefericit al unui atac cibernetic reușit.

O recomandare este de a "crea un playbook". Această idee vizează organizațiile și le îndeamnă să își pună în aplicare un plan de securitate cibernetică.

Raportul avertizează de asemenea, că "dacă faceți parte din mediul business, aproape cu siguranță veți fi ținta hacker-ilor, la un moment dat, în următorii ani", ceea ce face ca aceste constatări să fie și mai relevante.

 

NARINDER PURBA
CORESPONDENT INDEPENDENT

Georgiana March 29, 2016

Lasa un comentariu