Pe măsură ce copiii apelează tot mai des la chatboți cu inteligență artificială pentru răspunsuri, sfaturi și chiar companie, apar întrebări legate de siguranța lor, protecția datelor personale și impactul asupra dezvoltării emoționale.
Chatboții cu AI au devenit o parte importantă din viața noastră de zi cu zi încă de când au apărut la scară largă, în urmă cu mai bine de trei ani. ChatGPT, de exemplu, afirmă că are aproximativ 700 de milioane de utilizatori activi săptămânal, mulți dintre ei fiind „tineri”. Un studiu din Marea Britanie, realizat în iulie 2025, a arătat că aproape două treimi (64%) dintre copii folosesc astfel de tool-uri. Un procent similar de părinți se declară îngrijorați de faptul că cei mici ajung să creadă că chatboții AI sunt persoane reale.
Chiar dacă, într-o anumită măsură, îngrijorarea poate părea exagerată, apar preocupări legitime legate de siguranța, confidențialitatea și impactul psihologic, generate de utilizarea frecventă a acestei tehnologii de către copii. Ca părinte, nu poți presupune că toți furnizorii de platforme au implementat măsuri eficiente și adecvate pentru protecția celor mici. Chiar și atunci când există, aplicarea lor nu este întotdeauna consecventă, iar tehnologia evoluează mult mai rapid decât politicile și reglementările.
Care sunt riscurile?
Copiii noștri folosesc inteligența artificială generativă (GenAI) în diferite moduri. Unii apreciază ajutorul primit la teme. Alții pot ajunge să trateze chatbot-ul ca pe un companion digital, cerându-i sfaturi și având încredere în răspunsurile lui așa cum ar face-o cu un prieten apropiat. Există mai multe riscuri evidente.
Primul este de natură psihologică și socială. Copiii trec printr-o perioadă intensă de dezvoltare emoțională și cognitivă, ceea ce îi face vulnerabili în multe privințe. Pot ajunge să se bazeze pe „companioni” AI în detrimentul formării unor prietenii reale cu colegii, accentuând izolarea socială. În plus, pentru că chatboții sunt programați să-și mulțumească utilizatorii, ei pot genera răspunsuri care amplifică dificultățile prin care trec tinerii – precum tulburările alimentare, automutilarea și/ sau gândurile suicidare. Există și riscul ca timpul petrecut cu AI-ul să ajungă să înlocuiască nu doar relațiile umane, ci și timpul care ar trebui dedicat temelor sau familiei.
Există, de asemenea, riscuri legate de tipul de conținut de pe internet la care un chatbot GenAI îl trimite. Deși principalii furnizori au implementat mecanisme de protecție menite să limiteze directarea către conținut nepotrivit sau periculos, nu sunt întotdeauna eficiente. În unele situații, aceste sisteme pot ocoli propriile măsuri de siguranță și pot furniza, de exemplu, conținut cu caracter sexual explicit sau violent. Dacă micuțul dvs. este mai priceput tehnic, este posibil chiar să poată păcăli restricțiile sistemului prin folosirea unor prompturi specifice.
„Halucinațiile” reprezintă o altă sursă de îngrijorare. Pentru utilizatorii din mediul corporate, pot genera riscuri serioase de reputație și răspundere legală. Însă, în cazul copiilor, pot conduce la situații în care ajung să creadă informațiile false, ducând la decizii neinspirate în privința sănătății sau a relațiilor.
În final, este important să ne amintim că chatboții prezintă și un potențial risc pentru confidențialitate. Dacă copilul dvs. introduce într-un prompt informații personale sau financiare sensibile, acestea vor fi stocate de furnizorul serviciului. În teorie, datele ar putea fi accesate de o terță parte (de exemplu, un furnizor sau partener), ar putea fi compromise de un atac cibernetic sau chiar reutilizate în răspunsuri oferite altor utilizatori. Așa cum nu v-ați dori ca cel mic să împărtășească prea multe detalii pe rețelele sociale, cea mai bună abordare este să limitați cât mai mult informațiile pe care le oferă unui chatbot GenAI.
Câteva semnale de alarmă de urmărit
Sigur, platformele AI înțeleg aceste riscuri și iau măsuri pentru a le diminua, nu-i așa? Ei bine, da, dar numai până la un punct. În funcție de locul unde trăiesc copiii dvs. și de chatbot-ul pe care îl folosesc, s-ar putea să existe foarte puține măsuri de verificare a vârstei sau de moderare a conținutului. Responsabilitatea revine, așadar, părinților, care trebuie să prevină eventualele pericole prin monitorizare proactivă și educație.
În primul rând, iată câteva semne de îngrijorare privind utilizarea chatbot-urilor:
– Se retrag din activitățile extracurriculare și petrec mai puțin timp cu prietenii și familia.
– Devin anxioși atunci când nu pot accesa chatbot-ul și pot încerca să ascundă semnele utilizării în exces.
– Vorbesc despre chatbot ca și cum ar fi o persoană reală.
– Vă repetă informații evident false (dezinformări) ca și cum ar fi „fapte”.
– Întreabă AI despre afecțiuni grave, cum ar fi problemele de sănătate mintală (fapt pe care îl aflați accesând istoricul conversațiilor).
– Accesează conținut pentru adulți sau inadecvat oferit de AI.
E timpul să discutăm
În multe jurisdicții, chatboții AI sunt disponibili doar pentru utilizatorii peste 13 ani. Însă, având în vedere aplicarea deficitară a acestor reguli, s-ar putea să fie nevoie să luați măsuri pe cont propriu. Dialogul contează mai mult decât metodele de control. Pentru cele mai bune rezultate, luați în considerare o combinație între control tehnic și discuții deschise și fără reproșuri.
Fie că sunt la școală, acasă sau la activități după ore, copiii dvs. sunt înconjurați de adulți care le spun ce să facă în fiecare minut al vieții lor. Așadar, încercați să abordați discuția despre AI ca pe un dialog bidirecțional, în care copiii se simt confortabil să-și împărtășească experiențele, fără teama de pedeapsă. Explicați-le pericolele utilizării peste măsură, ale apariției de „halucinații” (informații false), ale partajării datelor și ale dependenței excesive de AI pentru rezolvarea problemelor serioase. Ajutați-i să înțeleagă că bot-urile AI nu sunt persoane reale capabile de gândire – sunt mașini concepute să captiveze. Învățați-vă copiii să gândească critic, să verifice întotdeauna informațiile furnizate de AI și să nu înlocuiască niciodată o discuție cu părinții cu o sesiune AI.
Dacă este necesar, combinați educația cu o politică de limitare a utilizării AI (exact cum ați putea limita folosirea rețelelor sociale sau timpul petrecut în fața ecranelor) și cu acordarea accesului doar la platforme potrivite pentru vârsta lor. Activați controlul parental în aplicațiile pe care le folosesc pentru a monitoriza utilizarea și a minimiza riscurile. Reamintiți-le copiilor să nu împărtășească niciodată date cu caracter personal (PII) cu AI și ajustați setările de confidențialitate pentru a reduce riscul scurgerilor neintenționate.
Copiii noștri au nevoie ca oamenii să fie în centrul lumii lor emoționale. AI poate fi un instrument util în multe situații. Însă până când copiii dezvoltă o relație sănătoasă cu acesta, utilizarea lui trebuie să fie atent monitorizată. Și nu trebuie niciodată să înlocuiască contactul uman.

Lasa un comentariu