Atenție: nu orice alertă de breșă de date este legitimă


Ignorarea unei notificări reale de breșă vine cu riscuri clare, însă reacția la una falsă poate avea consecințe și mai grave. Evitați să acționați din impuls în astfel de situații.

Primirea unei notificări privind o breșă de date era, cândva, un eveniment rar. Însă, pe fondul numărului record de incidente, aceste alerte au devenit parte din rutină. Doar în SUA, anul trecut au fost raportate 3.322 de astfel de breșe, ceea ce a dus la trimiterea a aproape 280 de milioane de notificări către victime. În Europa, numărul incidentelor zilnice a crescut cu 22% în 2025, ajungând la o medie de 443 pe zi.

Contextul creează și mai multe oportunități pentru fraudatori. Ei știu că mulți oameni sunt acum în alertă, așteptându-se să primească astfel de notificări. Iar atunci când primesc una, tind să urmeze fără ezitări instrucțiunile din mesaj. Ca să fie clar: breșele reale au loc zilnic, iar ignorarea unei notificări legitime poate fi la fel de periculoasă ca accesarea uneia false. Ce ne propunem prin articol este să puteți face diferența dintre o alertă autentică și una falsă și să nu mai reacționați instinctiv. Alocați un minut să vă familiarizați cu înșelătoriile ce implică false breșe de date și veți fi mai bine pregătit data viitoare când primiți un astfel de mesaj în inbox.

Cum arată escrocheriile cu notificări false de breșe de date?

Există două tactici principale:
Escrocii așteaptă apariția unei breșe reale și profită de context pentru a trimite notificări false. În acest caz, victimele sunt mai predispuse să creadă mesajul, deoarece se așteaptă deja la o astfel de informare.
Fraudatorii inventează o breșă și creează o notificare falsă care descrie un incident inexistent. De obicei, mesajul este falsificat astfel încât să pară trimis de la un brand cunoscut și popular, pentru a părea relevant și de încredere pentru destinatar. Totuși, escrocii pot impersona și departamentul IT al companiei victimei.

În ambele scenarii, escrocii folosesc din ce în ce mai mult kituri de phishing și instrumente bazate pe AI pentru a automatiza și perfecționa crearea notificărilor false. Inteligența artificială este deosebit de eficientă în generarea unor mesaje convingătoare, în limba locală fără nicio greșeală, imitând formularea și tonul notificărilor reale. De asemenea, sunt incluse elemente de branding și logo-uri relevante pentru a spori credibilitatea. Toate acestea pot fi realizate în doar câteva minute, ceea ce permite trimiterea rapidă, la scară largă, a notificărilor false imediat după un incident.

Scopul final poate fi să vă determine să accesați un link malițios sau să deschideți un atașament periculos, care ar putea duce, de exemplu, la instalarea unui malware de tip infostealer. Alternativ, poate fi un pretext pentru a vă obține datele personale și financiare și/ sau parolele.

Semne de alarmă pe care să le urmăriți

Notificările false de breșe pot fi ușor de identificat dacă știți la ce să fiți atent. Iată câteva indicii clare:
Presiune pentru acțiune imediată: Escrocii folosesc tehnici clasice de inginerie socială pentru a vă determina să le oferiți informații personale (precum CNP-ul) sau să accesați un link malițios. De obicei, creează un sentiment de urgență – de exemplu, susținând că datele dvs. sunt în pericol dacă nu vă actualizați parola sau nu vă confirmați detaliile personale.
Adresă de email suspectă: Adesea, expeditorul este falsificat pentru a părea legitim. Fiți atent la greșeli subtile în nume (un indiciu de typosquatting) și verificați adresa reală trecând cursorul peste numele afișat – poate ascunde un domeniu complet diferit.
Greșeli de ortografie și gramatică: Deși devin mai rare pe măsură ce escrocii folosesc GenAI pentru a-și rafina campaniile de phishing, astfel de erori pot fi în continuare un prim semn de verificat.
Link-uri și anexe suspecte: Multe astfel de mesaje conțin link-uri către site-uri de phishing menite să vă fure datele personale sau financiare și parolele. De asemenea, pot include anexe care par legitime, dar instalează malware în mod ascuns.
Lipsa detaliilor concrete: O notificare reală de la o companie afectată va include, de regulă, informații specifice despre dvs. (de exemplu, nume de utilizator sau detalii ale contului). Escrocii nu au acces la aceste date, așa că mesajele lor sunt adesea vagi și lipsite de detalii.

Cum să vă protejați

Cunoașterea semnelor de avertizare este primul pas pentru a vă feri de escrocheriile cu notificări de breșe. Dacă ceva vi se pare suspect, nu vă grăbiți să luați o decizie. Opriți-vă un moment și analizați situația cu calm. Dacă primiți o astfel de notificare, verificați întotdeauna direct la sursa invocată – dar nu răspunzând la mesaj și nici folosind datele de contact din notificare.

Autentificați-vă în contul dvs. real și/ sau contactați compania prin canale oficiale pentru a confirma dacă incidentul este real sau nu. În plus, funcțiile de protecție a identității incluse în unele soluții de securitate cunoscute, precum și servicii de tipul HaveIBeenPwned.com, pot fi utile ca metodă secundară pentru a verifica dacă datele dvs. au fost expuse într-o breșă.

Pentru a reduce și mai mult riscul, folosiți parole puternice și unice, păstrate într-un manager de parole, și completați-le cu autentificare multifactor (MFA). Astfel, chiar dacă atacatorii ajung la datele dvs. de autentificare, nu vă vor putea accesa conturile fără al doilea factor de verificare.

Asigurați-vă că aveți instalate soluții robuste de securitate pentru email, de la un furnizor de încredere. În mod ideal, acestea folosesc inteligență artificială pentru a detecta și bloca tentativele de phishing și programele malware înainte ca ele să ajungă în inbox.

Dacă ați fost victima unei înșelătorii: acționați imediat

Dacă bănuiți că ați fost păcălit, reacția rapidă este esențială. Urmați acești pași:
– Schimbați parolele pe care le-ați fi putut divulga atacatorilor (și pe toate conturile unde le-ați reutilizat). Un manager de parole este cea mai bună soluție pentru a gestiona credențiale unice pe multiple platforme și aplicații.
– Activați autentificarea multifactor (MFA) pentru toate conturile importante, astfel încât accesul să fie blocat chiar dacă parola a fost compromisă.
– Rulați o scanare de securitate folosind un software antivirus sau anti-malware de încredere.
– Dacă ați oferit date financiare, contactați imediat banca și informați-i despre situație. Blocați cardurile de debit/ credit, dacă este necesar.
– Monitorizați conturile financiare în căutare de activități suspecte sau tranzacții neautorizate.
– Raportați incidentul autorităților competente

Pe măsură ce lumea este tot mai inundată de notificări privind breșe de date, există riscul să devenim atât de obișnuiți cu ele încât să le credem automat pe cele mai recente care ajung în inbox. Oricât de obositor ar părea, verificarea atentă a acestor mesaje rămâne esențială. Vă ajută nu doar să evitați fraudele, ci și să tratați cu mai multă seriozitate notificările autentice.

Phil Muncaster April 17, 2026

Lasa un comentariu