Infrastructura noastră critică depinde acum de sisteme aflate la sute de kilometri deasupra Pământului. Iar riscurile de securitate? Sunt mai aproape decât ați crede. Sateliții noștri sunt în pericol. Ca elemente de infrastructură critică, susțin conectivitatea pe distanțe foarte mari, de la monitorizarea unor parcuri eoliene aflate în zone izolate până la asigurarea accesului la GPS chiar și în cele mai îndepărtate regiuni.

În centrul tuturor acestor servicii se află datele. Date atât de importante, încât statele se tem pentru reziliența rețelelor lor de sateliți. Informațiile transmise (cum ar fi poziționarea unor obiective militare) pot atrage atenția unor atacatori, în special a celor susținuți sau aliniați unor state. Așadar, de ce au descoperit cercetători de la UC San Diego și University of Maryland sateliți care folosesc comunicații necriptate, ușor de interceptat de dispozitive terestre? Sunt sateliții noștri atât de nesiguri sau este vorba despre mai mult de atât? Să vedem.

Idei principale:
– Sateliții fac parte din tot mai multe aspecte ale vieții de zi cu zi. GPS-ul, conectivitatea în zone îndepărtate și imagistica satelitară sunt doar câteva dintre cele mai utile aplicații ale acestei tehnologii.
– Sateliții pot fi folosiți și pentru activități de culegere a unor informații, fără a fi nevoie de echipamente costisitoare, după cum au demonstrat cercetători de la UC San Diego și University of Maryland.
– Rețelele de sateliți nesigure pot expune date critice, precum monitorizarea apărării și starea echipamentelor, apeluri și mesaje sau comunicații provenite de la și către infrastructuri critice, precum platformele de gaze sau petrol.
– Expunerea acestor comunicații s-ar putea dovedi o amenințare la adresa securității naționale și ar putea juca un rol în viitoare atacuri cibernetice sau fizice, cu consecințe la scară largă.
– Prin urmare, securitatea ar trebui aplicată la trei niveluri: hardware-ul satelitului, nivelul legăturii de date (link layer) și infrastructura terestră.

Sateliții sau ochii care văd tot

Cât de mult depindem, de fapt, de conectivitatea prin satelit? Răspunsul se află chiar în buzunarele noastre. Cele mai multe telefoane moderne folosesc o formă de localizare în diverse scopuri, cu ajutorul Sistemului de Poziționare Globală (GPS) și al recepției semnalului celular. Ambele depind de sateliți. Da, chiar și rețelele de telefonie mobilă din zonele izolate folosesc sateliți pentru a-și extinde acoperirea. Iar utilizările merg de la marketingul bazat pe localizare și hărțile orașelor până la integrarea cu ceasurile sport și analiza performanței.

Poate că nu e nevoie să explicăm în detaliu rolul GPS-ului. Acest sistem de localizare este bazat pe sateliți, pentru ca un turist să nu se rătăcească în timp ce vizitează munții Ardeni în vacanța din Europa… pe care i-a ales aruncând o privire rapidă pe Google Earth sau Maps. Iar imaginile aeriene clare pe care le vede acolo? Sunt furnizate de sateliții Landsat de la NASA și Sentinel de la ESA.

Comunicații, localizare și imagistică… un trio al supravegherii, nu-i așa? Toate fac parte din conceptul de „all-source intelligence” – un termen general pentru combinarea mai multor tipuri de informații pentru a obține o imagine de ansamblu cât mai completă. Este una ca o agenție de informații să aibă acces la astfel de surse (alt subiect complex) și cu totul altceva când accesul ajunge în mâinile unui atacator.

Date sensibile în aer liber

Ce au descoperit cercetătorii de la UCSD și UMD folosind echipamente disponibile pe piață de doar 800 de dolari evidențiază cât de vulnerabile pot fi aceste „perechi de ochi” care ne oferă o perspectivă de ansamblu. Îndreptând propriile receptoare spre cerul din sudul Californiei, au captat transmisii de date alarmant de sensibile: de la mostre de comunicații prin apeluri și mesaje text, până la date de navigare Wi-Fi în avioane și comunicații de la infrastructura critică (rețele electrice, platforme petroliere și de gaze offshore) – și chiar date militare extrem de sensibile, precum informații despre localizarea echipamentelor sau înregistrări privind lucrările de mentenanță. Nici urmă de ficțiune aici: toate aceste date erau transmise în aer, prin unde radio, și necriptate. Doar de la un număr mic de sateliți din zona San Diego. Cine știe ce se mai ascunde prin alte părți ale lumii?

Atac de tip Man-in-the-Middle

Ce au folosit cercetătorii în experiment este o tehnică bine cunoscută în lumea securității cibernetice, denumită și Adversary-in-the-Middle (AitM) sau Man-in-the-Middle (MitM). Pe scurt, atacatorul se poziționează între sursa și destinatarul datelor (spre pildă între o persoană care navighează pe internet pe o rețea Wi-Fi publică și routerul Wi-Fi) sau imită un hotspot public.

Rezultatul este interceptarea oricăror conexiuni inițiate de pe dispozitivul victimei, cu excepția cazului în care sunt protejate, de exemplu, printr-un tunel VPN criptat. De aici și observația cercetătorilor cu privire la faptul că traficul satelitar analizat circula liber, fără măsuri de protejare sau criptare a datelor transmise.

Sateliți la mijloc?
Recent, ARS Technica a relatat despre o informație furnizată de oficiali europeni din securitate, potrivit cărora două vehicule spațiale rusești ar fi interceptat comunicațiile mai multor sateliți importanți. Oficialii avertizează că situația pune în pericol atât datele sensibile transmise prin acești sateliți, cât și informațiile tehnice despre echipamente, care ar putea fi exploatate ulterior în acte de sabotaj.

Spre deosebire de cercetători, atacatorii folosesc atacurile AitM pentru spionaj sau furtul de credențiale, pe care le pot utiliza ulterior în alte scheme infracționale, precum preluarea conturilor și, în consecință, atacuri de tip spear-phishing intern. Ce legătură are asta cu sateliții? Una cât se poate de directă.

Sateliți, APT-uri și state-națiune

Când, în ajunul agresiunii ruse împotriva Ucrainei, în februarie 2022, mai mulți sateliți Viasat care furnizau servicii de conectivitate la internet au fost perturbați, provocând întreruperi ale internetului prin satelit în întreaga Europă, experții au lansat un avertisment ferm: războiul nu se mai poartă doar la sol. Atacurile cibernetice și domeniul spațial au devenit, de asemenea, parte din conflict. Noul context este confirmat și de înființarea U.S. Space Force, precum și de intenția NATO de a transforma spațiul într-o nouă frontieră pentru apărare. La rândul său, Uniunea Europeană consideră securitatea spațială esențială pentru protejarea libertăților sale.

Totuși, având în vedere că în jurul Pământului există apx. 18.614 sateliți activi (din câte știm), ne putem întreba dacă sateliții care asigură conectivitatea critică sunt atât de ușor de compromis. Cercetătorii din studiul menționat au fost, la rândul lor, surprinși de ce au descoperit, precum și de lipsa de reacție a unora dintre companiile și organizațiile pe care le-au contactat pentru a remedia această evidentă breșă de securitate.

Sub ochii tuturor
Acum, ce-i împiedică pe alți actori, prieteni sau nu chiar, să folosească echipamente similare sau chiar mai avansate pentru a intercepta datele necriptate transmise prin aer? Nu prea multe. De fapt, având în vedere că sateliții de spionaj există deja, putem fi siguri că cercetătorii nu au fost primii care au aflat asta.

Pentru un atacator, datele înseamnă aur. Prin urmare, accesul liber la comunicațiile de date merită orice investiție inițială. Nu este exclus ca exploatarea acestor comunicații să ofere unui adversar un avantaj decisiv într-un conflict sau să sprijine desfășurarea unor operațiuni clandestine. 

Cum protejăm sateliții?

Cum poate fi remediată această vulnerabilitate? Răspunsul e destul de evident: criptarea. Această metodă simplă, dar eficientă, poate masca comunicațiile pe distanțe lungi. În cazul sateliților, aria geografică extinsă în care pot fi recepționate semnalele downlink, în ciuda razei limitate și a caracterului direcțional al comunicațiilor feeder/laser, amplifică riscurile asociate atacurilor AitM și MitM și altor metode similare de interceptare a datelor.

Un bun exemplu de urmat în privința măsurilor concrete pentru securizarea sateliților este NIST IR 8401.

Pe scurt, semnalele radio pot fi recepționate aproape de oriunde, dar aveți nevoie de echipamentul potrivit și de frecvențele corecte pentru a le putea capta. Totuși, criptarea nu rezolvă toate problemele. Există și alte elemente esențiale care trebuie luate în calcul și protejate:

Satelitul în sine
Primul aspect de luat în considerare este durata de viață a sateliților, care este, în medie, de 5 până la 30 de ani. Asta înseamnă că tehnologia pe care o folosesc poate deveni, în timp, învechită. Din perspectiva securității cibernetice, astfel pot apărea vulnerabilități: în timp ce metodele și tehnicile folosite de atacatori evoluează, echipamentele vechi rămân neschimbate și pot deveni tot mai dificil de securizat, cu excepția cazului în care satelitul este retras de pe orbită sau, mai rar, este actualizat în timpul misiunii.

Segmentul de comunicație (uplink și downlink)
Aici lucrurile sunt destul de clare. Uplink-ul (datele transmise către satelit) și downlink-ul (datele transmise de satelit către sol), cel din urmă fiind analizat pe larg în articolul de față, arată de ce aceste comunicații trebuie securizate în permanență. Uplink-urile pot fi exploatate pentru transmiterea unor comenzi neautorizate, iar bruierea semnalului (jamming) poate pune în pericol activități critice, precum deplasarea trupelor pe câmpul de luptă. Downlink-urile, la rândul lor, pot fi interceptate. În toate aceste cazuri, criptarea reprezintă principala măsură de protecție.

Infrastructura terestră
Uplink-urile și downlink-urile sunt gestionate cu ajutorul echipamentelor și al personalului de la sol. Aici intră centrele de control al misiunilor, antenele, terminalele de radiofrecvență (RF), infrastructura de rețea și facilitățile aferente, precum și software-ul utilizat pentru operarea lor. Vorbim despre un ansamblu complex de sisteme interconectate, care reprezintă principalele puncte de contact pentru sateliți. Compromiterea lor ar putea avea consecințe grave, precum întreruperi de energie electrică – de exemplu în cazul unor turbine eoliene conectate prin satelit. În plus, odată ce intervine și factorul uman, suprafața de atac se extinde considerabil. De altfel, factorul uman este principala cauză a majorității breșelor de date (62%)¹. Problema este că nu există o soluție universală care să funcționeze în toate cazurile. În schimb, ar fi necesară o abordare adaptată, prin soluții de securitate private și personalizate, concepute pentru infrastructuri distribuite, dar centralizate prin intermediul centrelor de comandă.

Dar utilizatorii?
Un aspect ușor de trecut cu vederea sunt utilizatorii care beneficiază de conectivitatea prin satelit. Pot fi oameni obișnuiți care navighează pe internet, dar și dispozitivele prin care se conectează – cum ar fi antene satelit, modemuri, telefoane și altele.

Manipularea la acest nivel poate afecta datele transmise chiar dacă infrastructura terestră este securizată, ducând, de exemplu, la interceptări ilegale sau, în cazul sistemelor critice, la perturbarea lor. Este însă un domeniu foarte vast, pe care majoritatea subiectelor abordate pe blogul ESET îl acoperă deja.

O orbită mai sigură

Sateliții fac ca o mie de mile să pară doar o sută de metri. Sau chiar mai puțin. Însă pot fi oricând folosiți și invers, pentru activități malițioase. În plus, complexitatea infrastructurii lor și un mod de operare ce depinde de software, hardware și tehnologie operațională, care devin în mare parte învechite chiar din momentul lansării, nu fac decât să amplifice riscurile. Totuși, ingeniozitatea umană nu are limite, iar soluții relativ simple, precum criptarea comunicațiilor uplink/ downlink și soluțiile de securitate cibernetică proprietare pentru infrastructura terestră, ar putea contribui semnificativ la protejarea acestor sisteme.

 Întrebări frecvente (FAQ)

De ce este importantă securitatea cibernetică a sateliților?
Securitatea cibernetică a sateliților contează deoarece sateliții susțin servicii pe care ne bazăm în fiecare zi, de la GPS și conectivitate la distanță, până la monitorizarea infrastructurii critice. Dacă aceste sisteme transmit date sensibile fără o protecție adecvată, atacatorii ar putea intercepta comunicații care nu au fost niciodată destinate publicului.

Pot fi interceptate comunicațiile prin satelit?
Da. Așa cum au arătat cercetări recente, unele comunicații prin satelit pot fi înregistrate pasiv cu echipamente relativ ieftine, dacă transmisiile nu sunt criptate. Ceea ce face downlink-urile satelitare să fie deosebit de atractive pentru spioni, infractori cibernetici și actori statali care caută date expuse. 

Ce tip de date pot fi expuse prin intermediul comunicațiiilor prin satelit nesecurizate?
Comunicațiile prin satelit nesecurizate pot expune mult mai mult decât traficul obișnuit de pe internet. În funcție de sistem, datele scurse pot include apeluri, mesaje text, activitate de navigare, comunicații corporate, trafic de control industrial, starea echipamentelor și chiar informații militare sau guvernamentale.

Cum pot fi protejate comunicațiile prin satelit?
Criptarea ar fi primul pas, în special pentru uplink-uri și downlink-uri care transportă date sensibile. Însă securitatea sateliților depinde și de protejarea sistemelor de la bord, securizarea stațiilor terestre, autentificarea comenzilor, monitorizarea anomaliilor și protejarea persoanelor și dispozitivelor conectate la ecosistemul mai larg al sateliților.

Fac sateliții parte din infrastructura critică?
Da. Sateliții susțin navigația, comunicațiile, răspunsul în situații de urgență, operațiunile energetice, transportul, apărarea și sistemele industriale de la distanță. Asta face ca securitatea sateliților să fie o problemă de reziliență națională, nu doar o chestiune care ține de sectorul spațial.

¹ Verizon. (2026). 2026 Data Breach Investigations Report (p. 20). Verizon Business. De la: https://www.verizon.com/business/resources/reports/dbir/.