Cele mai neinspirate parole identificate în decursul anului trecut


Aveți nevoie de o rezoluție, fie ea și una întârziată, pentru noul an? Ce părere aveți despre aceasta?

Începeți să vă preocupați serios de securitatea parolelor pe care le utilizați.

Noile cercetări publicate de SplashData arată că mulți oameni iau încă decizii neinspirate în ceea ce privește parolele pe care le utilizează pentru a-și asigura conturile online.

După cum știm cu toții, parolele se scurg adesea pe internet - ceea ce este în mod clar o veste proastă pentru cei care dețin conturile afectate și o veste bună pentru hackerii rău intenționați care vor să le spargă.

Dar un alt grup care consideră bazele de date cu parole furate fascinante sunt cercetătorii din domeniul securității interesați să lumineze opțiunile (nefericite) făcute de utilizatorii obișnuiți de internet atunci când aleg o parolă.

Diagrama realizată de SplashData cu cele mai frecvent alese parole (ceea ce le face astfel parolele "cele mai proaste") se bazează pe examinarea a peste cinci milioane de parole furate de hackeri.

Adevărul este că mult peste cinci milioane de parole au fost în realitate subtilizate de hackeri în cursul anului 2017, dar este totuși un indicator util în ceea ce privește indiferența pe care utilizatorii de calculatoare o manifestă în mediul online.

Iată un top al celor mai neinspirate 30 de parole:

  1. 123456
  2. password
  3. 12345678
  4. qwerty
  5. 12345
  6. 123456789
  7. letmein
  8. 1234567
  9. football
  10. iloveyou
  11. admin
  12. welcome
  13. monkey
  14. login
  15. abc123
  16. starwars
  17. 123123
  18. dragon
  19. passw0rd
  20. master
  21. hello
  22. freedom
  23. whatever
  24. qazwsx
  25. trustno1
  26. 654321
  27. jordan23
  28. harley
  29. password1
  30. 1234

Parolele ca acestea nu sunt doar ușor de ghicit, ci sunt deja în bazele de parole sparte ale oricărui hacker, alături de milioane de alte alegeri populare și cuvinte populare din dicționar.

Dacă dvs. (alături de cineva pe care îl cunoașteți) folosiți oricare dintre parolele de mai sus, atunci trebuie să revizuiți  rapid aceste aspecte. Vestea bună este că o mai bună securizare a parolei nu este o soluție greu de implementat, iar cu sfaturile potrivite, aveți o probabilitate mare să vă atinge obiectivul.

Cred că majoritatea utilizatorilor de calculatoare ar beneficia considerabil dacă ar delega administrarea datelor lor de autentificare către un manager de parole bun - un program care nu numai stochează în siguranță parolele dvs., ci poate genera parole complexe greu de ghicit când creați un cont pe un site web.

Totodată site-urile web trebuie să-și facă și ele treaba. Nu numai că  ar merita să facă o treabă mai bună pentru a asigura siguranța informațiile delicate (cum ar fi bazele de date cu parole), dar ar putea fi și mai atenți în a respinge parolele ușor de ghicit, cum ar fi cele enumerate mai sus sau cuvintele obișnuite din dicționare.

De exemplu, nu ar fi minunat dacă mai multe site-uri ar bloca parolele care sunt frecvent utilizate, sau cele care au fost expuse în încălcări ale datelor anterioare sau dacă cel puțin ar *avertiza* utilizatorii că sunt pe cale să aleagă o parolă potențial nesigură? Serviciul HaveIBeenPwned oferit de Troy Hunt face disponibile sute de milioane de parole pentru descărcare exact pentru acest scop. Pentru sfaturi cu privire la modul în care datele ar putea fi cel mai bine utilizate pentru a apăra utilizatorii site-ului dvs. - asigurați-vă că parcurgeți acest articol de blog.

În plus, ar fi îmbucurător să vedem mai mulți administratori că decid să ia în considerare implementarea autentificării cu doi factori (2FA) - în ala fel încât, chiar dacă datele de conectare ajung în mâini greșite, nu vor fi de ajuns pentru ca un hacker să pătrundă într-un cont.

Dacă sunteți un cititor regulat al blogului blogESET.ro, ați auzit deseori acest sfat înainte și poate chiar (sperăm!) că l-ați pus în practică. În acest caz, relaxați-vă puțin - propuneți-vă o rezoluție specială chiar întarziat, după debutul acestui noul an...

... să transmiteți mai departe aceste măsuri de securitate. Spuneți-le prietenilor, colegilor și celor dragi cum se pot apăra mai bine online, alegând parole complexe, greu de ghicit, greu de furat și explicându-le beneficiile autentificării cu două factori.

 

GRAHAM CLULEY
CORESPONDENT INDEPENDENT

Georgiana February 26, 2018

Lasa un comentariu