3 moduri de a naviga pe web în mod anonim


Căutați o metodă care să vă anonimizeze navigarea web? Vă prezentăm trei opțiuni pentru a naviga fără urme pe internet.

Pe măsură ce îngrijorările cu privire la confidențialitatea activității derulate pe internet cresc, tot mai multe persoane caută în mod activ metode prin care să navigheze anonim. Există diferite modalități de a evita identificarea sau supravegherea activității pe internet, deși, „încercarea de a evita” poate fi adesea un termen mai adecvat acestei stări, de fapt. Anonimatul online devine deseori un obiectiv trecător, iar o problemă complexă precum confidențialitatea online pare să nu aibă nicio soluție care sa fie infailibilă în orice circumstanțe.

Pe lângă opțiunile relativ simple, de apelare la servicii proxy sau la rețele private virtuale (VPN), există și alte servicii pe care le puteți folosi pentru a vă ascunde obiceiurile de navigare față de furnizorul dvs. de servicii Internet (ISP), față de instituții guvernamentale sau față de site-urile Web pe care le vizitați.  Să ne uităm, deci, în cele ce urmează la beneficiile, dar și dezavantajele pe care le oferă serviciile de anonimizare oferite de trei rețele ușor de utilizat: Tor, I2P și Freenet.

Tor

Tor – denumit uneori și „Onionland” din cauza utilizării unei tehnici de rutare asemănătoare cu straturile  cepei, prin încapsularea traficului de rețea, strat după strat, prin criptare - este cea mai cunoscută și cea mai utilizată rețea de navigare, alta decât cele de la „suprafață”. Rețeaua Tor este formată din noduri de intrare, tranzit și ieșire prin care trece comunicarea utilizatorului până când ajunge la destinație. Numeroasele cercuri și criptarea utilizată în fiecare dintre ele fac aproape imposibilă urmărirea sau analizarea comunicării.

Se estimează că rețeaua Tor are în medie de 200.000 de utilizatori, număr care o califică drept cea mai mare rețea anonimă din acest moment. Într-un fel, popularitatea sa este o binecuvântare pentru utilizatori, deoarece browser-ul Tor este foarte ușor de utilizat, iar interfața e disponibilă în multe limbi și pe diverse platforme, inclusiv Linux, Windows și chiar Android. În plus, navigarea este destul de rapidă și consumă relativ puține resurse.

Cu toate acestea, Tor este în continuare o rețea de proxy anonimă, care este adesea suprapopulată. Este foarte utilă pentru navigarea tradițională, vizitarea site-urilor web și accesarea de conținut, dar este posibil să nu fie cea mai bună opțiune pentru alte tipuri de comunicații. De asemenea, așa cum s-a arătat de-a lungul anilor, nu este o soluție magică. Cu alte cuvinte, au existat scenarii când identitatea utilizatorului a putut fi demascată. În plus, cercetările recente derulate de către ESET au identificat infractori cibernetici care distribuie copii neoficiale „troianizate” ale browserului Tor, cu intenția de a compromite securitatea victimelor potențiale.

I2P

Invisible Internet Project (I2P) este o rețea anonimă, descentralizată, care permite, de asemenea, utilizatorilor și aplicațiilor să navigheze anonim. Spre deosebire de rutarea folosită de Tor (asemanatoare în diagramă cu straturile unei cepe), comunicarea prin I2P este asemănătoare cu usturoiul, fiecare mesaj fiind o bucată distinctă și un grup fiind bulbul. În acest fel, cu I2P un număr de pachete (sau mesaje) sunt trimise în loc de unul singur și ele trec prin noduri diferite. De asemenea, rețeaua utilizează tuneluri de intrare și ieșire unidirecționale, astfel încât o interogare și o replică să ia rute diferite. Mai mult, în cadrul fiecărui tunel există o rută (“onion” like) similară cu cea a lui Tor.

În consecință, în cazul I2P este și mai complicat să analizezi traficul, comparativ cu Tor sau cu o rețea VPN tradițională, deoarece nu numai că folosește diverse noduri și tuneluri, dar sunt trimise și o serie de pachete, nu doar unul.

Principalul avantaj al I2P este că poate fi utilizat pentru toate activitățile pe care le desfășurăm pe Internet, deoarece este compatibil cu majoritatea aplicațiilor: browsere, clienți torrent și alte instrumente P2P (peer-to-peer), mail, chat, jocuri și multe altele. În plus, documentația proiectului este foarte clară și cuprinzătoare, permițându-vă să îi adaptați API-ul pentru orice aplicație.

Cu toate acestea, nu este o rețea la fel de populară ca Tor. Încă nu are un volum de utilizatori la fel de mare (sunt deci mai puțini utilizatori care pot împărți load-ul), ceea ce înseamnă că navigarea este uneori mai lentă.

Freenet

Freenet este cea mai veche rețea dintre cele trei luate în considerare aici, fiind lansată în anul 2000. Freenet este proiectată ca o rețea P2P nestructurată, cu noduri non-ierarhice între care se partajează informații. Ca Tor și I2P, comunicarea călătorește între noduri diferite de intrare, tranzit și ieșire.

Scopul Freenet este să stocheze documente criptate la care poți avea acces doar dacă știi cheia asociată, împiedicând astfel găsirea și cenzurarea acestora. Acesta oferă anonimat atât celor care postează informații, cât și celor care le descarcă.

Printre principalele sale avantaje, Freenet are puternice controale de confidențialitate și anonimat care le permit utilizatorilor să navigheze pe site-uri, să caute sau să citească forumuri și să publice fișierele în mod anonim. În plus, fiind o rețea P2P, este cea mai bună dintre cele trei pentru publicarea și partajarea conținutului anonim. Cu toate acestea, funcționalitatea de mai sus are dezavantajul că fiecare utilizator trebuie să stocheze conținutul pe propriul hardware pentru a fi partajat mai departe, deci necesită o cantitate mare de spațiu și resurse pe disc.

Care dintre ele, atunci?

Fiecare rețea a fost dezvoltată pentru diferite scenarii de utilizare și scopuri, iar caracteristicile lor variază. Tor și I2P nu pot concura cu durabilitatea Freenet, în timp ce acesta din urmă nu acceptă streaming de muzică și video. Pe de altă parte, I2P oferă o mare flexibilitate și poate fi adaptat cu ușurință oricărei aplicații, dar chiar și așa, nu există un sistem proxy mai bun decât Tor. Probabil, cea mai bună abordare este să înveți cum să le folosești pe toate, apoi să alegi varianta potrivită pentru fiecare situație.

Cecilia Pastorino February 24, 2020

Lasa un comentariu