Copiii și dependența de tehnologie: cum îi ajutăm să petreacă mai puțin timp online


Copiii, asemenea adulților, tind să petreacă mult timp pe dispozitivele mobile. Cine îi poate blama, totuși, când noi, adulții, practicăm deseori același obicei. Acest lucru se concretizează în multe dintre cazuri într-o dependență reală. Un sondaj recent a constatat că aproape jumătate dintre părinți își consideră copiii „dependenți" de smartphone-uri și tablete. În plus, unul din trei părinți a recunoscut că suferă de aceeași dependență.

Care sunt, totuși, semnele care indică dacă un copil este dependent de ecran?

  • În primul rând, este important să urmărim dacă cei mici devin atât de prinși în mediul online, încât încep să își piardă interesul pentru activitățile din viața reală. În cazuri extreme, copiii ar putea încerca chiar să evite contactul față în față cu prietenii lor, în favoarea interacțiunii exclusiv digitale, pe aplicațiile de mesagerie și de social media.
  • Un alt indicator important este starea copilului. Dacă par fericiți doar atunci când își petrec timpul în fața unui ecran, fie că vorbim de telefon sau computer și orice încercare de a limita utilizarea acestor dispozitive duce la un conflict, atunci acesta este un semnal clar de alarmă. Încercați să utilizați soluții digitale, precum cea de control parental, pentru a combate această problemă încă din etapele sale incipiente.
  • Activitățile digitale afectează relațiile copiilor cu frații sau prietenii? A trăi permanent în lumea virtuală poate duce la dificultăți în viața socială a copilului în afara casei, așa că fiți atenți să nu se distanțeze de cei din jur.

Ce poți face dacă copilul tău răspunde agresiv când vine vorba de dependența de dispozitive digitale? Mai jos, vă sugerăm câteva sfaturi:

  • Probabil cel mai important lucru de reținut este să nu renunțați niciodată la comunicare. Copiii pot deveni defensivi dacă li se spune că petrec prea mult timp pe dispozitivele mobile și ne pot influența să credem că știu mai multe despre lumea digitală decât noi. Este, totuși, greșit să îi lăsăm să-și gestioneze singuri obiceiurile online; copiii au nevoie de îndrumarea dvs. în mediul online, la fel de mult ca în viața reală. Păstrați un dialog activ cu aceștia și faceți tot ce puteți pentru a-i îndruma în această călătorie digitală, așa cum ați face-o și pentru a-i ajuta să-și facă prieteni la școală.
  • De asemenea, este esențial să oferim încredere și înțelegere. Numai prin stabilirea unei astfel de relații, copilul se va simți confortabil să se confeseze către noi. A fi autoritar nu va face decât să îndemne copilul să ascundă de dumneavoastră anumite activități.
  • Dacă simțiți că cei mici stau excesiv pe dispozitivele mobile, apelați la confiscarea lor doar ca ultimă soluție. Optați mai bine pentru măsuri mai blânde, astfel încât să limitați treptat timpul de folosire a dispozitivului. De exemplu, dezinstalarea unora dintre aplicațiile de socializare sau de mesagerie de pe un telefon poate elimina tentația de a-l privi constant în așteptarea notificărilor.
  • Luați în considerare utilizarea aplicațiilor de control parental, care sunt dotate cu o serie de funcții utile. Aceste instrumente vă permit, în primul rând, să protejați copiii de conținutul nepotrivit din mediul online. Permit, în același timp, păstrarea unor jurnale de activitate și vă permit să alegeți aplicațiile ce pot fi utilizate și intervalele de timp când acestea pot fi folosite.
  • Planificați din când în când pauze scurte de tehnologie. O perioadă de o săptămână sau un weekend fără telefon/tabletă poate fi benefică atât pentru copii, cât și pentru părinți. Dacă încercați acest sfat, planificați în avans câteva activități interesante care îi vor ține ocupați, departe de tehnologie.

Un ultim sfat

Fiți un exemplu și asigurați-vă că propriul comportament încurajează utilizarea responsabilă a tehnologiei. Dacă vă verificați smartphone-ul la fiecare două minute, este posibil ca cel mic să vă imite comportamentul, punând, astfel, bazele unui obicei nesănătos. Fiți atent la propriile obiceiuri când vine vorba de tehnologie și deveniți un model bun de urmat pentru copiii dvs.

Pentru a afla mai multe despre riscurile cu care se confruntă copiii online și cum vă poate ajuta tehnologia, vă invităm să accesați http://www.securitateacopiiloronline.ro/.

ESET Research March 13, 2020

Lasa un comentariu