Recunoscând din timp aceste semne ale furtului de identitate, puteți reduce la minim impactul asupra dvs. și a familiei
Cu toții petrecem mult timp online. Anul trecut, adulții din SUA au alocat cu o oră mai mult pe zi activităților digitale decât în 2019. Până la sfârșitul lui 2022, este posibil să petrecem mai mult de opt ore în lumea digitală în fiecare zi. O consecință nefericită a acestei schimbări de comportament este că împărtășim tot mai multe dintre datele noastre personale (sub forma datelor necesare pentru conectare) cu companiile cu care interacționăm, mai mult decât oricând. Iar infractorii cibernetici, la rândul lor, sustrag aceste date de la organizații, precum și direct de la noi.
Anul acesta în SUA, până în al treilea trimestru al lui 2021, au existat deja aproape 1.300 de breșe de acest tip raportate public, mai mult decât în tot anul 2020. Ca urmare a acestui fapt, sute de milioane de victime au fost expuse riscului de furt de identitate. Deci, cum puteți ști dacă ați fost afectat de unul dintre aceste incidente? Identificând semnele timpurii, există modalități de a minimiza impactul asupra dvs. și a celor apropiați.
Cum are loc furtul de identitate?
Economia criminalității cibernetice valorează astăzi trilioane de dolari anual. Există mai multe părți constituente și participanți. E puțin probabil ca infractorii care sustrag datele de la o organizație să fie aceeași care încearcă, de exemplu, fraude de identitate. De obicei, datele furate sunt vândute pe forumuri specializate de pe dark web. Apoi sunt cumpărate în masă și testate de fraudatorii de identitate. Ei pot vinde din nou datele pre-testate sau le pot folosi ei înșiși.
Citiți și: „My bank account was in a shambles”: The ordeal of an identity theft victim
În funcție de tipul datelor de identitate, acestea pot fi utilizate pentru:
Deturnarea conturilor care dețin deja detaliile unor carduri de credit și utilizarea lor pentru a finaliza tranzacții frauduloase
Efectuarea de plăți frauduloase (dacă datele cardului au fost furate)
Lansarea unor campanii de inginerie socială ce vizează personalul bancar/telecomunicații pentru a reseta conturile victimelor, astfel încât escrocul să preia controlul asupra acestora
Obținerea unor credite în numele dvs.
Comiterea unor fraude legate de asigurări de sănătate/rambursări de taxe
Cinci semne de avertizare ale furtului de identitate
Având în vedere numărul mare de scenarii posibile în cazul unui furt de identitate, merită să rămâneți alert. Desigur, cel mai mare semnal de alarmă că datele dvs. de identitate ar putea fi în pericol este dacă primiți un mesaj de notificare în acest sens. Este de la sine înțeles că ar trebui să îl citiți cu atenție pentru a înțelege posibilele implicații. Alte posibile indicii includ:
Activitate neobișnuită la nivelul extrasului de cont bancar/cardului
Chiar și unele mici discrepanțe pot fi indicatori ai fraudelor, deoarece escrocii verifică adesea validitatea cardurilor furate cu achiziții care par inofensive, înainte de a-și intensifica activitatea. Dacă ceva nu arată în regulă, înghețați contu/blocați cardul. Acest lucru se poate face adesea prin intermediul aplicației dvs. de tip mobile banking, apoi contactați imediat furnizorul dvs. bancar/card.
Telefonul dvs./contul online nu mai funcționează
Dacă atacatorii pun mâna pe datele dvs. de autentificare, primul lucru pe care îl vor face este să vă schimbe parola pentru a vă bloca accesul la cont. Alternativ, dacă au reușit să păcălească operatorul dvs. de telefonie mobilă, îl pot determina să vă porteze numărul pe un dispozitiv aflat sub controlul lor. Acest lucru este cunoscut sub numele de schimbare a SIM-ului și este deosebit de periculos, deoarece înseamnă că vor putea intercepta orice coduri de acces SMS unice, folosite adesea de bănci pentru a vă valida identitatea.
Probleme la depunerea taxelor
O altă strategie comună este de a folosi numerele de securitate socială furate și alte detalii personale pentru a depune taxele aferente din timp, impersonând victima. Hackerul poate revendica în mod fraudulos orice rambursări de taxe datorate. Dacă descoperiți că nu puteți depune impozitele, acesta ar putea fi motivul.
Există o problemă cu factura dvs. medicală
Dacă primiți o factură medicală pentru servicii de care nu ați beneficiat niciodată sau dacă încercați să depuneți o cerere, iar aceasta este respinsă, deoarece ați atins deja limita impusă de furnizorul dvs., hoții de identitate ar putea fi de vină. În special în țările cu sisteme private de sănătate, astfel de escrocherii pot fi foarte profitabile.
Apel de la recuperatorii de datorii
Dacă un hoț de identitate a strâns o datorie uriașă pe cardul de credit în numele dvs. și apoi a dispărut, este doar o chestiune de timp înainte ca un creditor să solicite unei agenții de colectare să investigheze situația.
Ce să luați în considerare dacă vă confruntați cu un furt de identitate
Primul pas este să nu intrați în panică. Informați imediat banca/furnizorul cardului/asiguratorul și raportați orice infracțiune suspectă autorităților. În SUA, puteți raporta un incident și primiți un plan de recuperare la: IdentityTheft.gov. Autoritățile responsabile din alte țări sunt:
Marea Britanie: CIFAS și Action Fraud
Canada: Canadian Anti-Fraud Centre
Noua Zeelandă: Contactați poliția sau una dintre aceste organizații specializate.
Australia: ReportCyber
România: faceți imediat o plângere la Poliție, informați imediat banca la care aveți deschise conturi sau carduri, blocați utilizarea cardurilor contactând rapid banca.
Cum să rămâneți în siguranță în viitor
Există puține măsuri pe care le puteți lua pentru a preveni breșele de date dacă acestea vizează organizațiile cu care lucrați. Dar există câțiva pași preventivi pe care îi puteți lua și în cazul în care fraudatorii încearcă să vă țintească direct. Luați în considerare următoarele:
- Activați autentificarea cu mai mulți factori (MFA) pentru toate conturile pe care le aveți online
- Utilizați parole puternice, lungi și unice pentru toate conturile, stocate într-un manager de parole
- Asigurați-vă că aveți un software antivirus actualizat pe toate dispozitivele, de la un furnizor de renume
- Citiți mai multe despre furtul de identitate și protecția datelor
- Adoptați toate patch-urile disponibile sau porniți actualizările automate pentru toate dispozitivele
- Evitați magazinele de aplicații (*app) neoficiale
- Evitați să vă conectați la hotspot-uri Wi-Fi publice
- Utilizați numai site-uri web de tip HTTPS
- Distrugeți și nu aruncați direct documentele vechi, astfel încât să nu divulgați accidental date personale
- Micșorați cantitatea de informații pe care o partajați cu companiile online
Cu toții suntem predispuși să experimentăm o formă de furt de identitate în timpul vieții noastre. Cheia este să facem cât mai mulți pași pentru a minimiza șansele ca acest lucru să se întâmple. Și să fiți atent, astfel încât, atunci când infractorii pun mâna pe datele dvs., să puteți combate orice înșelătorie cât mai curând posibil.
Asigurați-vă că urmăriți și sfaturile specialistul nostru în securitate, Tony Anscombe:
Lasa un comentariu