Cum puteți amplifica securitatea în social media?


Social media a devenit o parte importantă din viața modernă pentru majoritatea oamenilor – o parte care poate cauza însă mari dureri de cap, dacă partajați conținutul cu o audiență mai vastă decât ați fi intenționat. Deoarece funcționalitatea și setările se schimbă cu o frecvență surprinzătoare, este o idee bună să evaluați în mod regulat preferințele contului. Mai ales dacă nu sunteți pricepuți la securitate, poate fi dificil să cunoașteți ce anume trebuie avut în vedere. În acest ghid, vom expune o serie de lucruri de luat în considerare.

Cu toate că locul cel mai evident pentru a începe verificarea setărilor legate de securitate ar fi chiar modulul care include configurările de securitate sau cele de confidențialitate, nu trebuie să vă opriți aici. În mod surprinzător, multe funcționalități legate de securitate sunt listate în arii total diferite. În cazul în care aveți dubii, accesați restul paginilor disponibile în setările sau preferințele pentru contul dvs., pentru a vedea ce se găsește acolo. Mai jos, găsiți câteva lucruri pe care să le căutați:

Credențiale pentru autentificare

Diferite platforme de social media au o varietate destul de largă de opțiuni disponibile pentru păstrarea securității datelor dvs. de conectare. În acest moment, cele mai multe site-uri de rețele de socializare oferă un tip de autentificare în doi factori. Acestea oferă, de asemenea, o listă de dispozitive deja înregistrate în contul dvs., unde puteți verifica intrările suspecte și puteți activa notificări pentru noile conectări. Totodată, ar trebui să verificați lista de aplicații aprobate pentru a avea acces la contul cont și să le eliminați pe cele pe care nu le mai utilizați.

Afișarea conținutului și a postărilor

Un alt pas important este verificarea celor care au permisiunea de a vizualiza postările dumneavoastră. Există anumite aspecte legate de profil, ce nu pot fi private – de pildă orice este folosit ca avatar sau imagine de profil, precum și unele informații de bază, cum ar fi numele de utilizator – prin urmare, alegeți aceste lucruri ținând cont de aceasta. Cele mai multe site-uri vor permite să protejați postările, iar unele vor permite protejarea cu diferite niveluri de granularitate. Chiar dacă setați o audiență limitată pentru postările dvs., tot va trebui să postați de parcă ceea ce spuneți ar fi expus în mod public.

Informații de contact și locația

Social media oferă oamenilor tot felul de moduri diferite de a vă contacta. Pe lângă opțiunile de mesagerie directă, platformele de socializare vă pot solicita să introduceți adresa de e-mail sau numărul de telefon și în unele cazuri, chiar și adresa fizică, iar acele elemente pot fi căutate pe internet. Chiar dacă nu vi se cere să tastați adresa, este posibilă adăugarea automata a locației prin GPS, dacă această funcție nu este dezactivată. De obicei, puteți limita vizibilitatea metodelor de contactare sau puteți restricționa cine vă poate căuta, dacă au deja acces la numele dvs., adresa de e-mail sau la numărul de telefon.

Trimiterea mesajelor și a comentariilor

Unele site-uri vă permit limitarea persoanelor care vă pot da mesaje sau comenta la postările dumneavoastră. Puteți face acest lucru fie prin selectarea sau blocarea unor grupuri, fie prin blocarea, în special, a anumitor oameni.

Etichetarea în poze sau clipuri video

Unde există poze sau clipuri video pe site-urile de socializare, este inevitabil să nu găsiți și opțiunea de etichetare. În cazul în care doriți să puteți aproba asocierea profilului dvs. cu pozele postate de altcineva, va trebui să activați această opțiune, deoarece, rar, această opțiune este implicită.

Urmărirea și anunțurile

Majoritatea site-urilor web – nu numai site-urile de socializare – utilizează un anumit nivel de urmărire, cu scopul de a afișa anunțuri personalizate. Unele platforme de socializare vă pot lăsa să ajustați modul în care se va face urmărirea și momentul sau ce tip de anunțuri să fie afișate.

Notificări

A primi notificări de la site-urile de socializare poate reprezenta un amestec de senzații diferite: acestea vă pot anunța când se întâmplă ceva neașteptat și nedorit sau pot fi un potop de informații cu potențial privat trimise printr-un canal necriptat, caz în care acestea pot fi deturnate în scopuri nefaste.

Selecționarea tipurilor preferate și a metodelor de notificare poate înclina balanța în favoarea ta. Facebook vă permite să utilizați cheia PGP pentru a cripta notificările primite prim e-mail, de asemenea.

Rularea automată a clipurilor video

Conținutul care rulează în mod automat, poate fi deranjant câteodată. În cel mai rău caz, poate fi o modalitate pentru conținutul malițios să fie executat înainte să vă dați seama. Prin dezactivarea funcționalității “autoplay”, veți fi nevoiți să faceți clic pentru a rula clipurile video postate de oameni, dar se pot, de asemenea, preveni diferite surprize.

În aceeași măsură în care funcționalitățile în continuă schimbare de pe site-urile de social media pot oferi o gamă interesantă de moduri de comunicare cu oamenii, acestea pot fi amețitoare, din punct de vedere al securității.  Prin verificarea setărilor, ținând cont de anumite categorii, puteți scăpa de confuzii și puteți menține contul în siguranță.

 

LYSA MYERS

CORESPONDENT INDEPENDENT

oana August 26, 2016

Lasa un comentariu