Evitați aglomerația din magazine: cum să faceți shopping online sigur în acest sezon de sărbători


Cum shoppingul de sărbători este chiar după colț, iată cum să vă protejați cumpărăturile online față de hackeri

Lăsăm în urmă Black Friday și Cyber Monday, ocazie cu care ne-am găsit în căutarea chilipirurilor perfecte, pe care, cel mai probabil, le-am găsit din abundență, în majoritatea magazinelor online și fizice, care au încercat fie să-și lichideze stocurile, fie să depășească concurența, cu oferte atrăgătoare. Chiar și așa, urmează sezonul cadourilor, deci trebuie să ținem cont de faptul că pandemia încă nu a trecut, așa că shoppingul via smartphone, tabletă sau alte dispozitive conectate la internet, este probabil mai sigur decât înghesuiala în magazinele fizice.

Desigur, și cumpărăturile online implică propriile riscuri. În timp ce vă protejează de infectarea cu neplăcutul coronavirus, achizițiile online pot să vă compromită dispozitivul cu diverse programe malware. Acestea pot aduce prejudicii suplimentare, cum ar fi blocarea datelor dvs. de către actorii ransomware sau subtilizarea datelor sensibile pentru furt de identitate sau listarea pe piețele dark web.

Din fericire, puteți controla șansele ca acest lucru să se întâmple, abordând cumpărăturile online cu vigilență, sporind securitatea dispozitivului și aplicând obiceiuri adecvate de securitate cibernetică.

Conectați-vă în siguranță

Deoarece veți face cumpărăturile online, cel mai bun pas pentru a începe în siguranță este să folosiți o conexiune la internet de încredere. Probabil că veți fi tentat să vă faceți cumpărăturile în timpul liber, la o cafea sau la o plimbare, și asta implică uneori folosirea unor rețele Wi-Fi publice, care nu sunt tocmai sigure. Astfel, este de evitat, în aceste scenarii, efectuarea oricărui tip de operațiuni care includ date personale, cum ar fi informațiile dvs. de plată. Dispozitivul dvs. ar putea fi infestat de programe malware sau datele dvs. sensibile ar putea fi furate. Limitarea achizițiilor online prin conexiuni la internet sigure și familiare este metoda cea mai sigură, așa că cea mai bună soluție este fie să utilizați planul de date al telefonului, fie să vă conectați la rețeaua Wi-Fi de acasă.

Nici securitatea rețelei dvs. de acasă nu trebuie subestimată. Dacă nu ați personalizat setările de securitate ale routerului dvs. de la instalarea sa inițială, acum ar fi momentul potrivit pentru a-l configura corect. Cu toate acestea, oamenii sunt în general ocupați și au sarcini de făcut pe tot parcursul zilei, așa că shoppingul online făcut pe fugă s-ar putea strecura ici și colo. Deci, dacă doriți în continuare să faceți asta folosind o rețea publică, utilizați o rețea privată virtuală (VPN) pentru a vă proteja traficul de date și, implicit, cumpărăturile.

Asigurați-vă dispozitivul

Întrucât s-ar putea să faceți o mare parte din achiziții de pe smartphone-uri, din motive de comoditate, securizarea acestora ar trebui să fie obligatorie. Cu toate acestea, un număr semnificativ de persoane consideră că smartphone-ul lor este doar un telefon, mai degrabă decât un computer de buzunar pe care îl transportă în fiecare zi și îl folosesc pentru a executa tot felul de sarcini. În acest mod, ei subestimează cât de multe date personale sunt stocate pe aceste dispozitive, de la fotografii și informații personale până la carduri de plată, găzduite în portofelele lor electronice, pe care le folosesc pentru a face tranzacții.

Prin urmare, și aceste dispozitive trebuie protejate. Aici intervine nevoia unei soluții de securitate de încredere – acestea fiind bine echipate pentru a vă proteja dispozitivul împotriva diverselor atacuri de tip malware și pentru a bloca acțiuni rău intenționate ale răufăcătorilor cibernetici, cum ar fi tentativele de phishing sau link-urile malițioase. De asemenea, ar trebui să vă gândiți să vă securizați dispozitivul prin adăugarea de ecrane de blocare, folosind o combinație de blocări biometrice și fraze de acces.

Protejați-vă plățile

Alți factori care necesită protecție sunt metodele de plată alese. Dacă vă întrebați unde poate fi găsită o astfel de caracteristică, veți descoperi că aceasta este de asemenea inclusă în pachetul soluțiilor de securitate de renume. Versiunile avansate, cu funcții complete, oferă de obicei o protecție a tranzacțiilor, care adaugă un strat suplimentar de securitate pentru aplicațiile dvs. bancare și de plată. În acest fel, evitați orice tentativă de campanii de phishing sau alte amenințări prin care informațiile bancare să fie interceptate. 

Funcția de protecție a plăților vă va proteja aplicațiile bancare și de plată, ferindu-le de amenințările malware, care vă pot afecta dispozitivul, și împiedicându-le să citească sau să înlocuiască informațiile de pe ecran, din aplicațiile vizate. Acest strat suplimentar de securitate ar trebui să includă toate uneltele de interes. O altă cale de apărare adițională, care ar trebui utilizată mult mai frecvent, ori de câte ori este implicată o plată, este autentificarea multifactor, folosind o aplicație de autentificare sau un token de securitate.

Evitați escrocheriile

Sezonul de cumpărături este de obicei plin de oferte și chilipiruri de tot felul, perioade în care cumpărătorii vor fi în căutarea reducerilor masive de prețuri. Este, de asemenea, perioada ideală pentru escrocheriile ce exploatează consumatorii care lasă garda jos și devin mai creduli, chiar și în cazul unor promoții cu adevărat ridicole. Un lucru este cert, dacă ceva sună prea frumos pentru a fi adevărat, de obicei ascunde o înșelătorie, regulă ce a trecut în mod repetat testul timpului.

Așadar, dacă dați, din întâmplare, peste reclame prea ostentative sau care sunt inundate de bannere pop-up care oferă reduceri de 90% la mărci de lux, probabil că ar trebui să le evitați. Dacă dați click pe ele, este posibil să fiți redirecționat către un site web de phishing sau o pagina web falsă, care va încerca să colecteze informații sensibile, inclusiv datele dvs. de plată, sau va descărca programe malware pe dispozitivul folosit; oricum, singurul care va avea de câștigat va fi escrocul. Pentru a evita să cădeți victima unor astfel de manevre, cea mai bună opțiune este să navigați pe site-uri legitime și pe platforme autorizate, în care puteți avea încredere.

Concluzii

Ca și regulă generală, în timp ce căutați ofertele perfecte, nu trebuie să lăsați niciodată garda jos și trebuie să rămâneți vigilenți în orice moment. Fiți atenți la semne de înșelătorie, cum ar fi reclame cu greșeli de ortografie și pagini tip marketplace cu prețuri dubioase sau adresa web greșită (acestea par adevărate la prima vedere, dar la o examinare mai atentă apar semnele falsului).

De asemenea, nu uitați să aplicați alte bune practici de protecție cibernetică, cum ar fi: menținerea dispozitivului și a sistemelor de operare actualizate cu cele mai recente corecții de securitate, protejarea dispozitivelor folosind software-ul și funcțiile de securitate integrate sau folosirea de parole de acces puternice și autentificarea cu doi factori. Toate acestea ar putea face ca sezonul sărbătorilor să fie mai sigur și mai plăcut, ferit de durerile de cap și problemele unui scenariu de fraudă. 

Amer Owaida November 26, 2021

Lasa un comentariu