Nu vă bazați pe noroc când vine vorba de siguranța dvs. online – fiți atenți la aplicațiile false de pariuri sportive și la alte capcane puse frecvent la cale de escroci.
Jocurile de noroc online sunt o afacere uriașă. Cu venituri de peste 84 de miliarde $ în 2023, afacerea cazinourilor online, a pokerului virtual și a pariurilor sportive este în creștere. Tendința a primit un imbold după ce Curtea Supremă, în urmă cu câțiva ani, a permis efectiv statelor americane să legalizeze pariurile sportive. Dar pe măsură ce industria se dezvoltă și noi utilizatori vin în online, escrocii în căutare de câștiguri rapide vizează, de asemenea, spațiul pariurilor și jocurilor de noroc digitale tot mai numeroase.
De la cazinouri online dubioase la aplicații malițioase și mesaje de phishing, lista canalelor de fraudă este în continuă creștere. Dacă obișnuiți să pariați, descoperiți cele mai comune escrocherii pe care le-am evidențiat mai jos și informați-vă pentru a rămâne în siguranță.
Top 6 înșelătorii în domeniul jocurilor de noroc și al pariurilor
Escrocii își vor contacta de obicei victimele prin canale similare: email, aplicații de mesagerie și rețele sociale, precum și site-uri de cazinouri malițioase, aplicații de pariuri și, eventual, chiar forumuri de pariuri. Iată câteva dintre cele mai comune amenințări.
1. Phishing
O tehnică de inginerie socială la fel de veche ca internetul – nu este surprinzător, prin urmare, că escrocii din domeniul jocurilor de noroc folosesc inclusiv phishing-ul pentru a-și atinge scopurile. Trucul constă în a se da drept un cazinou online sau o companie de pariuri legitimă și a convinge victima să-și furnizeze detaliile personale și / sau financiare sau să le ofere datele de acces la cont.
Aceste mesaje – de obicei trimise prin email, dar și prin rețele sociale, aplicații de mesagerie sau SMS – pot conține false oferte speciale, menite să atragă victima. Sau ar putea pretinde că există o problemă cu contul lor care trebuie rezolvată urgent (de obicei prin completarea detaliilor de autentificare). Escrocul va încerca să creeze un sentiment de urgență pentru a grăbi victima să acționeze fără a analiza corect situația. Brandingul legitim și domeniile / numerele de telefon (false) ale expeditorului adaugă un plus de credibilitate.
2. Escrocherii legate de munci remunerate
FTC a avertizat recent cu privire la amenințarea în creștere a unui tip specific de escrocherie online legată de joburi, prin care victimele sunt contactate pentru o serie de locuri de muncă, de obicei prin mesaje nesolicitate via WhatsApp sau aplicații similare. Escrocii promit muncă ușoară cu sarcini vag descrise, cum ar fi „optimizarea aplicațiilor” sau „îmbunătățirea produselor” – unde li se spune că vor primi bani în schimbul evaluării de produse printr-o aplicație specializată. Pot primi chiar o mică sumă drept dovadă că schema este legitimă.
În scurt timp însă, escrocii le cer victimelor să investească sume de bani în schema respectivă, pentru a putea finaliza următoarele sarcini. Odată ce o fac, banii vor fi pierduți pentru totdeauna. Pierderile ar fi atins 220 de milioane de dolari numai în primele șase luni ale lui 2024. Deși nu este strict vorba despre o escrocherie cu pariuri, elementul de gamificare inclus a fost descris ca fiind „similar cu un joc de noroc.”
3. Cazinouri rău intenționate
Nu toate cazinourile online sunt la fel. De fapt, unele sunt doar un paravan pentru activități frauduloase. Acestea pot oferi bonusuri mari de bun venit, randamente ridicate și spin-uri gratuite nelimitate pentru a atrage victimele. Ofertele pot fi promovate prin anunțuri online sau mesaje de tip spam. În realitate, veți descoperi că promisiunile prea bune pentru a fi adevărate nu permit o examinare atentă. Adesea, scrisul cu litere mici va face imposibil să dobândiți vreun câștig fără să și pierdeți ceva.
Cazinourile dubioase pot bloca, de asemenea, retragerile invocând scuze tehnice sau prin procese de verificare a contului care durează prea mult. Ar putea chiar dispărea complet după ce fură suficient din depozitele jucătorilor.
4. Aplicații false
Aplicațiile frauduloase sunt o metodă din ce în ce mai comună de a înșela jucătorii și a le fura banii. Victimele sunt atrase prin anunțuri online stridente care promit câștiguri rapide și ușoare. Ele pot fi susținute de site-uri false / de phishing, populate cu recenzii false ale aplicației – un lucru ușor de realizat acum în diverse limbi locale cu ajutorul instrumentelor AI. În unele cazuri, utilizatorilor li se permite inițial să câștige sume mici, pentru a le crește încrederea și a-i încuraja să facă pariuri mai mari. Când o fac, câștigurile sunt blocate, iar escrocii dispar.
Un exemplu recent de amenințare a fost o campanie care a implicat 500 de anunțuri malițioase și 1,377 de site-uri web rău intenționate.
5. Sugestii înșelătoare
De asemenea, ar trebui să vă feriți de oricine susține că oferă sfaturi privilegiate online. Escrocii din domeniul pariurilor pot pretinde că au un sistem imbatabil. De asemenea, pot spune că au fost interziși de site-urile de jocuri de noroc deoarece continuă să câștige, fiind astfel motivați să-și transmită sfaturile altor pariori, în schimbul unui tarif.
Dar, desigur, totul este o minciună. Uneori, astfel de escrocherii pot proveni din surse neobișnuite – cum ar fi un jucător de poker de talie mondială care este acum după gratii după ce a promis în mod fraudulos accesul la „informații privilegiate” pentru a le oferi jucătorilor un avantaj în partidele vizate.
6. Escrocheria cu meciuri aranjate
Este similară cu exemplul de mai sus, doar că escrocul va începe prin a găsi un grup de persoane interesate de meciuri aranjate: să zicem 30 de indivizi. Tipster-ul va cere plata din partea fiecăruia în avans și le va spune celor 10 să parieze pe un rezultat, altor 10 pe altul și altor 10 pe un al treilea. (În majoritatea meciurilor sportive, există doar trei rezultate posibile).
Cei 10 indivizi pentru care tipster-ul a prezis rezultatul corect vor crede acum că au pariat pe un meci aranjat și vor fi încurajați să pună mai mulți bani pe următorul meci. Cei care nu au câștigat vor fi blocați de către escroc.
Strategii eficiente pentru o experiență de pariu mai sigură
Pentru a ține escrocii la distanță, asigurați-vă că:
– Alegeți platforme de pariuri verificate și licențiate, cu aprobare din partea autorităților de reglementare.
– Fiți sceptici față de orice ofertă de bonusuri mari și spin-uri gratuite nelimitate și citiți întotdeauna textele scrise cu litere mici – oferte precum bonusurile uriașe sau spin-urile gratuite nelimitate vin adesea cu capcane ascunse.
– Activați autentificarea cu mai mulți factori (MFA) pe orice cont pentru a adăuga un nivel suplimentar de securitate și a proteja datele de autentificare împotriva accesului neautorizat.
– Nu împărtășiți niciodată informații personale sau financiare, inclusiv datele de autentificare, prin mesaje nesolicitate sau către website-uri suspecte.
– Verificați regulat conturile bancare și de pariuri pentru a observa orice activitate neobișnuită.
– Evitați tipster-ii care vă abordează online, mai ales pe cei care pretind că au cunoștințe din interior sau acces la meciuri aranjate.
– Ignorați anunțurile și persoanele cu conturi noi pe rețelele sociale; în schimb, rămâneți la platforme și persoane cu istoric credibil.
– Descărcați aplicații numai din magazine legitime (de exemplu, Apple App Store și Google Play) și verificați rating-urile / recenziile dezvoltatorilor înainte.
Ca orice activitate online, jocurile de noroc implică riscuri. Pariați responsabil și rămâneți în siguranță!
Lasa un comentariu