Știri despre securitate, dezvăluiri și puncte de vedere ale experților ESET

Consumer Reports lansează noi standarde de securitate a vieții private și a datelor

2017-03-14

Consumer Reports a anunțat că este pe cale să lanseze prima fază a unui proces de colaborare menit să stabilească un nou standard în ceea ce privește securitatea digitală pentru consumatori, în încercarea de a spori încrederea consumatorilor în viața privată și în securitatea datelor.

Noua inițiativă va avea ca scop evidențierea aspectelor pozitive ale schemelor similare anterioare și va fi realizată în colaborare cu mai mulți parteneri din cadrul industriei.

Asigurarea securității și a vieții private pentru consumatori va reprezenta obiectivul final al noilor măsuri.

Organizația non-profit cu sediul în Statele Unite speră că industria va adopta acest standard în dezvoltarea diverselor produse digitale, inclusiv software sau aplicații mobile.

Obiectivele noilor măsuri includ asigurarea că toate produsele conforme, fie acestea laptopuri, camere de securitate sau chiar mașini, vor fi concepute cu robustețea necesară pentru a rezista în fața amenințărilor de securitate.

Standardul respectiv va avea ca scop, de asemenea, informarea consumatorilor cu privire la datele colectate de produsele pe care le dețin, oferind în același timp o mai mare claritate în ceea ce privește ideea de proprietate.

Comportamentul etic reprezintă o altă temă centrală pentru obiectivele vizate de Consumer Reports, iar transparența este considerată ca fiind un element-cheie pentru asigurarea satisfacției pentru clienții și sporirea încrederii în rândul consumatorilor.

Primul proiect al propunerii a fost încărcat pe GitHub, un site web cu popularitate, unde se reunesc mulți dezvoltatori de software.

Consumer Reports speră că părțile implicate vor aduce contribuțiile necesare, care vor ajuta la șlefuirea și îmbunătățirea standardului.

Succesul măsurilor propuse rămâne să fie evaluat în timp, dar protejarea datelor în epoca produselor conectate este încă o preocupare presantă în industrie.

La începutul lunii, s-au înregistrat un val de critici la adresac gamei de jucării  CloudPet pentru o presupusă incapacitate a fabricantului de a păstra anumite date personale departe de amenințarea reprezentată de infractorii cibernetici.

 

EDITOR



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *