Compania de telefonie mobilă din Marea Britanie Three a devenit recent victima unei breșe majore de date, cu până la șase milioane de clienți ale căror date au fost parțial compromise.
Datele accesate de atacatori includ numele, numerele de telefon, adresa și data de naștere.
Compania Three a susținut că autorii fraudei au putut prelua informațiile prin conectarea la o bază de date care cuprindea numele clienților care au dreptul la o actualizare de telefon.
Trei bărbați au fost ulterior arestați de către Agenția Națională de Combatere a Criminalității (NCA), fiind suspectați că ar fi avut legătură cu breșa de date.
Potrivit unui reportaj de la BBC, Three investighează acum câte dintre milioanele de conturi ale clienților au fost ulterior accesate.
Un purtător de cuvânt de la Three a declarat: “De-a lungul ultimilor patru săptămâni, compania a întâmpinat un nivel ridicat de tentative de fraudă.“
“Acest lucru a fost vizibil prin nivelurile ridicate de incidente de spargere a magazinelor de vânzare cu amănuntul și prin încercările de interceptare în mod ilegal a proceselor de upgrade ale dispozitivelor.”
“Până în prezent, am confirmat furtul a aproximativ 400 de telefoane mobile de mare valoare, prin spargeri și a opt dispozitive obținute în mod abuziv în cadrul activității de actualizare”.
Operatorul de telefonie mobilă este cea mai recentă companie telecom din Marea Britanie care a picat în capcana unui atac cibernetic. Anul trecut, TalkTalk a avut parte de o situație asemănătoare, cu peste 150.000 de clienți care au avut datele compromise.
Recent, un băiat în vârstă de 17 ani a recunoscut că s-a aflat în spatele atacului cibernetic de la TalkTalk, motivând la momentul respectiv că a facut acest lucru drept “din pasiune”.
Adolescentul a pledat vinovat în cazul a șapte infracțiuni, admițând la Curtea de Tineret Norwich din Marea Britanie că “nu s-a gândit la consecințe” în momentul în care a inițiat atacul.
Compania TalkTalk, în același timp, a fost amendată cu o sumă record de 400.000 de lire, pentru că nu a avut puse în aplicare măsurile adecvate securității cibernetice.
NARINDER PURBA
CORESPONDENT INDEPENDENT
Lasa un comentariu