Hackerul care a intrat în contul oficial de Twitter al Ligii Naționale Americane de Fotbal (NFL) în 2016 pentru a raporta fals moartea comisarului Roger Goodell a fost condamnat de o instanță din Singapore la 24 luni cu suspendare, transmite Yahoo News.
Devesh Logendran, student în vârstă de 18 ani din Singapore, a pledat vinovat pentru 11 acuzații în temeiul legislației țării privind utilizarea abuzivă a computerelor pentru a comite infracțiuni informatice.
Adolescentul a preluat abuziv controlul contului Twitter al NFL pe 7 iunie 2016, scriind trei mesaje pe o perioadă de câteva minute. A început prin a anunța decesul lui Goodell, iar tweet-ul a devenit imediat viral.
Câteva minute mai târziu, după ce cineva cu acces legitim la cont a eliminat mesajul fals, adolescentul s-a întors cu două replici de batjocură. Ulterior, liga și-a recâștigat contul.
Cele trei mesaje postate de Logendran (Sursa: Twitter prin Business Insider)
Purtătorul de cuvânt al NFL, Brian McCarthy, a confirmat pentru CNBC informațiile potrivit cărora contul Twitter a fost compromis. El a adăugat că NFL "a cerut ajutorul forțelor de ordine pentru a examina problema" și că a revizuit și a îmbunătățit măsurile de securitate cibernetică.
Două luni mai târziu, autoritățile care se ocupă de aplicarea legii din Singapore au primit informații cu privire la contul și IP-ul asociat în țară acestui incident. Poliția a identificat astfel că tweet-urile au fost postate de la o adresa IP asociată casei lui Logendran.
Judecând după documentele instanței, hackerul a făcut un efort notabil pentru preluarea contului Twitter al NFL. Pe scurt, el a folosit cea mai mare parte a informațiilor disponibile publicului și trucuri de inginerie sociala, în încercarea de a prelua contul responsabilului social-media al ligii. "El a obținut acces la e-mailurile pe care directorul social media le primea și a folosit acest acces pentru a identifica parola pentru contul NFL Twitter", potrivit Yahoo News.
Acest lucru este departe de a fi singurul hack Twitter care a anunțat în mod fals decesul unei personalități bine-cunoscute. Britney Spears, actorul Jack Black și legenda WWE, Jim Ross, au fost toate victimele unor zvonuri despre moartea lor, propagate de conturi legitime, dar compromise - conturi de Twitter cu mulți followers.
În plus față de contul NFL, Logendran a intrat abuziv și în sistemele online ale unui colegiu din Singapore, tot în 2016.
Lasa un comentariu