Mulțumim călduros comunității noastre, întrucât ESET este desemnat „Lider” în ultimul raport Forrester


Este o mare plăcere să beneficiem de recunoaștere din partea unei companii independente de cercetare, care a desemnat ESET „lider" în raportul The Forrester WaveTM: Endpoint Security Suites, Q2 2018.

Forrester a evaluat cei mai importanți 15 furnizori de securitate pentru echipamente endpoint și i-a clasificat în patru categorii: Leaders, Strong Performers, Contenders și Challengers. Raportul evaluează punctele forte și punctele slabe ale fiecărui vendor în raport cu 21 de criterii, iar în acest sens au fost contactați clienți enterprise, pentru a analiza suita de produse, strategia, baza de clienți și prezența pe piață a fiecărei companii.

ESET a primit cel mai mare punctaj posibil la criteriul "interacțiunea cu comunitatea de securitate", care, în opinia noastră, este o parte foarte importantă a acestei evaluări. Aceasta se datorează, probabil, faptului că am început ca o companie mică acum peste treizeci de ani și că încă de pe atunci am stat aproape de clienții noștri pentru a dezvolta produsele și soluțiile noastre. Acest simplu act de a asculta și de a interacționa în timp real cu comunitatea ESET este înrădăcinată în ADN-ul nostru - așa funcționăm - iar dacă citiți această postare de blog - probabil că știți asta deja!

De-a lungul timpului, aceste discuții unu la unu au găsit o cale de a crește și de a se dezvolta, iar acum, canalul nostru de comunicare ESET, WeLiveSecurity întâmpină călduros 1,3 milioane de specialiști din domeniul securității cibernetice în fiecare lună - cel mai mare forum de acest gen din lume. Căutăm și împărtășim cele mai recente cercetări din domeniu, iar această comunitate se folosește de aceste informații pentru a interacționa și a se sprijini reciproc - scopul comun fiind creșterea nivelului de protecție împotriva amenințărilor cibernetice din întreaga lume.

Desigur că mă încearcă o mândrie grozavă când mă gândesc la ESET, în general, și la faptul că am primit recunoașterea de a fi "Lider" în raportul ForresterTM Wave. Protejăm în fiecare zi peste 110 de milioane de utilizatori - inclusiv unele dintre cele mai recunoscute companii din lume - iar aceasta este o muncă extrem de provocatoare și plină de satisfacții pentru echipa noastră și dovada vie că suntem pe drumul cel bun. Dar comunitatea pe care am construit-o este ceea ce îmi dă cea mai mare încredere că facem o muncă semnificativă, care contează cu adevărat pentru oameni, în viața lor zilnică.

Potrivit evaluării, scorul ESET pentru interacțiunea cu această comunitate a atins cel mai mare scor posibil - 5 din 5; știu că sunt subiectiv, dar noi nu ne mulțumim nici cu un scor de 5. Ținem să mulțumim tuturor celor din cadrul companiei și celor care au legătură cu aceasta, suntem aici pentru a vă ajuta să vă bucurați de o tehnologie mai sigură - așadar, această recunoaștere este cu adevărat pentru dvs.

- Juraj Malcho, Chief Technology Officer, ESET

 

Lasa un comentariu