Smartphone-urile sunt deseori parteneri nedespărțiti ai copiilor, atât acasă cât și la școală, asa că am pregătit câteva sfaturi utile despre cum pot ei să-și păstreze dispozitivele în siguranță.
În timp ce în unele părți ale lumii copiii s-au întors deja la școală, în mod fizic sau virtual, în restul țărilor ei se apropie vertiginos de debutul unui nou an școlar. Desigur, mulți dintre ei vor avea smartphone-urile cu ei, fie pentru a se juca în timpul liber, pentru a interaționa cu colegii pe rețelele sociale, sau chiar le vor utiliza pentru a-și lua notițe sau pentru a participa la cursuri dacă acestea au loc online.
Având permanent la dispoziție aceste dispozitive mobile, copiii își pot pierde deseori concentrarea și vor fi distrași de la studiu, din cauza unor activități alternative pe care le consideră mai distractive. În plus, este important să ținem cont de amenințările cibernetice ascunse pe internet, de la hărțuirea cibernetică la escrocheriile specifice și multe altele. Din fericire, există metode, practici și soluții eficiente care reduc masiv șansele apariției oricăruia dintre aceste scenarii nedorite prin securizarea smartphone-urilor copiilor dvs, inclusiv soluții care permit păstrarea unor informații statistice despre activitățile lor.
Parole, parole, parole
Să începem cu elementele de bază. Parolele bine alese și securizate sunt prima linie de apărare care va împiedica pe oricine, și în special pe rău-voitori, să acceseze datele valoroase ale copiilor dvs., stocate în diferite aplicații. Parolele ar trebui să fie puternice și sigure și să respecte câteva recomandări, menite să consolideze securitatea acestora. Dacă încercați să învățați copii câteva obiceiuri utile când vine vorba de securitate cibernetică și nu știți cum să abordați subiectul parolelor, puteți folosi ghidul nostru distractiv pentru a crea parole fantastice. Cu toate acestea, numărul seturilor de date de acces necesare în utilizarea unor diferite servicii online tinde să crească permanent, deci probabil ar fi indicat să luați în considerare utilizarea unui manager de parole; acest lucru va face ca întregul proces să fie mult mai simplu, iar copiii dvs. nu vor trebui să introducă diferite parolele manual de fiecare dată când navighează prin aplicațiile de pe smartphone-ul lor.
Deblocarea dispozitivelor
Următorul sfat este unul destul de simplu, însă numeroși adulți nu îl respectă nici ei - utilizați o metodă de blocare a ecranului pentru a vă accesa telefonul. La fel ca parolele, astfel de instrumente de verificare rapidă opresc persoanele necunoscute să acceseze dispozitivele mobile. Acesta este un proces pe care ar trebui să îl prezentați copiilor imediat ce primesc primul smartphone. Mai ales că, dacă smartphone-urile lor sunt lăsate nesupravegheate și nu dispun de o securitate adecvată, persoane străine le-ar putea accesa mesajele sau pozele private. În cel mai rău caz, ar putea distribui conținutul respectiv în școală, iar materialele ar putea fi utilizate ca instrument de cyberbullying. Există mai multe astfel de opțiuni de deblocare a telefonului: coduri, desene de deblocare, metode biometrice. Opțiunea implicită presupune, de regulă, crearea unei parole alfanumerice puternice, însă ar fi mai sigur să alegeți opțiuni de deblocare diferite folosite în tandem una cu cealaltă. Așadar, veți avea două opțiuni de deblocare, în loc de una. O combinație optimă ar fi utilizarea a doi factori de autentificare diferiți, cum ar fi o metodă de deblocare biometrică și o parolă.
Instalarea unei soluții de securitate
Următorul dvs. pas ar trebui să fie securizarea smartphone-urilor copiilor dvs. utilizând o soluție de securitate de încredere. Acest lucru îi poate proteja de majoritatea tipurilor de amenințări întâlnite online, inclusiv link-uri suspecte provenite din surse necunoscute, care i-ar putea redirecționa către un site web rău intenționat. Odată accesat, copiii riscă să-și infecteze dispozitivele cu programe malware sau pot fi păcăliți să-și dezvăluie credențialele de acces. Copiii nu au de unde să cunoască aceste pericole, astfel un software de securitate cu reputație vă poate ajuta să stați fără griji, știind că cei mici sunt bine protejați.
„Find my device” și ștergerea de la distanță
Copiii tind să fie neglijenți cu lucrurile lor. Își pot pierde cu ușurință smartphone-urile sau le pot lăsa la îndemâna oricui. Ca măsură preventivă, în cazul în care se întâmplă oricare dintre aceste scenarii, este mai bine să aveți instalată și activată opțiunea „Find my device”. Ambele dintre cele mai populare sisteme de operare pentru smartphone-uri - Android și iOS - oferă soluții proprii în acest sens, iar unii producători de smartphone-uri vin cu propria lor abordare cu privire la astfel de aplicații. Indiferent de opțiunea către care vă îndreptați, asigurați-vă că funcționează înainte de a înmâna telefonul copilului. În cazul în care nu puteți găsi telefonul, puteți șterge în ultimă instanță, de la distanță, tot conținutul de pe telefonul copilului. Software-urile de securitate de renume oferă adesea o funcționalitate similară bine implementată.
Controlul parental
Când vine vorba de acest tip de software, părerile sunt împărțite în rândul părinților. În timp ce mulți părinți le acordă încredere și înțelegere copiilor, alții tind să adopte o abordare mai strictă, venind cu un set de resticții de utilizare a dispozitivelor mobile destul de bine conturate. Cu toate acestea, putem fi de acord că internetul aduce multe beneficii, dar și destule dezavantaje. Controlul parental poate fi un instrument la îndemână pentru a le oferi copiilor suficientă libertate în a-și folosi smartphone-urile, permițându-le în același timp părinților să le monitorizeze activitățile și să stabilească niște limite sănătoase de utilizare, pe măsură ce îi învață să opereze în siguranță cu internetul și tehnologia în general. Instrumentele de control parental permit stabilirea unor limite de timp pentru aplicații sau blocarea acestora în întregime, filtrarea conținutului rău intenționat și nepotrivit vârstei, limitarea rezultatelor găsite pe motoarele de căutare la unele sigure. În plus, le oferă părinților rapoarte detaliate despre activitatea copiilor, printre altele.
Educația copiilor
Folosirea de instrumente și funcții pentru a vă menține copiii și smartphone-urile în siguranță se poate dovedi extrem de utilă, însă aceasta este doar o piesă din puzzle-ul mult mai mare al securității digitale. Dacă doriți să le insuflați celor mici obiceiuri valoroase de securitate cibernetică este mai bine să începeți devreme și să le explicați fiecare parte a acestei „călătorii digitale”, fie că vorbim de configurarea ecranului de blocare, de crearea unor parole (chiar dacă utilizați un manager de parole, tot trebuie să setați parole puternice pentru contul online!), sau valoarea soluțiilor de securitate. Având în vedere aceste aspecte, nu vă feriți să discutați cu ei pe larg despre diferitele riscuri și pericole pe care le aduc rețelele sociale, deoarece sunt foarte slabe șansele ca cel mic să nu-și dorească să activeze pe acestea la un moment dat.
Concluzii
Vi s-ar putea părea că unele dintre aceste sfaturi sunt destul de evidente, însă cele mai simple soluții tind să fie cele care sunt cel mai ușor trecute superficial cu vederea. Urmând aceste simple sfaturi, veți securiza dispozitivele copiilor și veți contribui la promovarea unor obiceiuri adecvate de securitate cibernetică, care îi vor ajuta să ducă o viață mai sigură și, sperăm, cât mai privată.
Pentru a afla mai multe despre pericolele cu care se confruntă copiii online, precum și despre modul în care nu numai tehnologia vă poate ajuta în acest scop, accesați Safer Kids Online.
Lasa un comentariu