TikShock: Nu cădeți pradă acestor 5 tipuri de escrocherii pe TikTok


Sunteți conștient de pericolele nr. 1 din social media? Știți cum să evitați înșelătoriile și să fiți în siguranță pe TikTok?

TikTok continuă să uimească lumea, doborând recorduri și lărgindu-și audiența, dar, din păcate, oferind o acoperire atât de largă, stimulează escrocii să opereze și aici. În doar șase ani, a devenit platforma dominantă social media pentru partajarea și vizionarea videoclipurilor scurte, acum utilizatorii din Marea Britanie și SUA petrecând, se pare, mai mult timp pe TikTok decât pe YouTube.

Criminalii cibernetici sunt foarte creativi și urmăresc întotdeauna trendurile, ajungând chiar să poată prevedea schimbările de preferințe pentru a maximiza rezultatul tehnicilor lor infracționale. Nu cu mulți ani în urmă, existau doar câteva platforme care puteau fi exploatate pentru a viza online noi victime, atacurile lăsând foarte puține dovezi și repercusiunile fiind de cele mai multe ori inexistente. Dark web-ul a devenit un loc de cumpărare și vânzare de date de contrabandă, și deși această formă de comerț este într-o evoluție continuă, încă nu a avut un impact atât de semnificativ în percepția publicului larg. 

Escrocii au sesizat creșterea numărului de utilizatori pentru rețelele sociale și în curând au început să exploateze aceste platforme pentru a efectua înșelătorii de tot felul. TikTok are peste 1,2 miliarde de utilizatori zilnic, în traducere peste 1,2 miliarde de posibile victime zilnic. În plus, într-o aplicație pe care oamenii o parcurg minut după minut, chiar și oră după oră, înșelătoriile îi pot surprinde cu ușurință pe picior greșit și adesea îi pot face să-și piardă banii, accesul în cont sau chiar reputația.

Escrocherii TikTok la care să fiți atenți 

Înșelătorii cu criptomonede și cu scheme care promit îmbogățire rapidă

Escrocii adoră să atragă oamenii cu pretinse recompense uriașe în schimbul unei investiții inițiale minime. Criptomonedele au fluctuat foarte mult ca și valoare de piață și au generat multe discuții în mediul online, atrăgând atenția în mod constant, iar platforma TikTok rămâne favorită pentru fraudele financiare. Aceste oferte sună întotdeauna prea bine pentru a fi adevărate - primul indiciu care să vă pună pe gânduri. Un exemplu de campanie suspectă: Elon Musk chiar dă un milion de dolari, aleatoriu, străinilor de pe internet?

Mesaje de phishing pe TikTok

Un e-mail sau un text de înșelătorie cu țintă către masa de utilizatori TikTok va fi un mesaj lansat aleatoriu ca orice alt mesaj tipic de phishing, însă gândit cu speranța că va ajunge în căsuța de e-mail a unui utilizator de TikTok. Acest mesaj de manipulare poate promite o insignă de user verificat TikTok, mărirea numărului de followeri sau chiar o sponsorizare. Odată ce este accesat linkul din mesaj, victima va fi redirecționată către un site care solicită datele de conectare ale potențialei victime la TikTok. Dacă respectiva victimă nu are activată autentificarea în doi factori (2FA), lucru pe care conturile de TikTok îl au dezactivat în mod implicit, odată ce aceste detalii au fost transmise, hackerii vor avea controlul asupra contului și vor putea chiar bloca utilizatorul autentic.

Conturi de bot

TikTok este, din păcate, încă plin de conturi bot care interacționează inteligent cu utilizatorii într-un mod care îi face pe cei vizați să creadă că discută cu o persoană reală. Acești roboți pot cere victimelor informații sensibile sau chiar pot redirecționa victimele către un site web fals care încearcă să le sustragă informațiile personale sau să instaleze malware pe telefoanele lor.

Aplicații false promovate pe TikTok

Conturile false de pe TikTok promovează uneori aplicații care promit îmbunătățirea experienței pe platformă. Problema este că aceste aplicații sunt, de fapt, false. Unele conturi vor pretinde că anumite aplicații cu plată care oferă funcții extinse (funcții PRO, inexistente însă) pot fi descărcate gratuit din anumite magazine de aplicații terțe. În realitate, în încercarea de a vă fura informațiile, aceste aplicații vor instala programe malware pe dispozitivul dvs. Există conturi Pro dar nu și aplicații TikTok Pro.

Impersonarea de celebrități

Unele conturi pot încerca să uzurpe identitatea unor celebrități reale. Acest lucru este de obicei finalizat prin simpla duplicare a conținutului contului unei vedete. Aceasta este o încercare de a obține cât mai mulți followeri posibil și, înainte de a fi descoperiți și raportați, infractorii pot folosi platforma pentru a promova alte escrocherii, cum sunt cele de investiții în criptomonede, ce aparent au sprijinul celebrităților pe care aceștia le impersonează.

Rămâneți în siguranță pe TikTok

În timp ce piratarea unui cont de TikTok rămâne dificilă fără a fi aproape de telefonul victimei și fără spionarea acesteia, posibilele riscuri sunt totuși un bun memento să vă asigurați că aveți autentificarea cu doi factori 2FA activată. Acest lucru vă ajută să țineți la distanță infractorii cibernetici, pentru accesul la cont fiind necesare atât codul unic de acces trimis pe mobil, cât și codul trimis la adresa dvs. de e-mail.

Ca și alte platforme, TikTok nu vă va contacta niciodată pentru a vă cere detaliile contului, parola, codul de acces unic sau orice alte metode de verificare. Ca de obicei, este vital să fiți mereu vigilent la escrocii care vor încerca deseori să vă păcălească să partajați informațiile personale de conectare, de obicei printr-un e-mail sau printr-un mesaj în aplicație.

În cele din urmă, dacă vedeți vreodată videoclipuri pe TikTok despre care credeți că ar putea fi spam sau ar putea promova campanii de phishing, raportați-le imediat către TikTok și evitați orice link asociat.

CITEȘTE ȘI:

 

Jake Moore September 7, 2022

Lasa un comentariu