Știri despre securitate, dezvăluiri și puncte de vedere ale experților ESET

Internet Society – Criptarea este cheia pentru dezvoltarea economiei globale

2017-04-13

Internet Society afirmă că percepțiile din jurul criptării datelor trebuie să se schimbe pentru a ajuta la construirea unei economii digitale mai puternice, la nivel mondial.

Organizația, care își dorește să se asigure că internetul „rămâne deschis“, crede că dezbaterea din jurul  criptării s-a centrat de prea multe ori pe eforturile de a „contracara forțele de aplicare a legii“.

CEO-ul Internet Society, Kathryn Brown, consideră că o astfel de atitudine ar putea avea efecte extrem de negative.

„A submina rolul pozitiv al criptării în numele securității ar putea avea consecințe devastatoare“, a explicat ea într-un articol recent pe blogul companiei.

„În schimb, ar trebui să recunoaștem că această acțiune, criptarea, este esențială pentru viitorul economiei digitale și trebuie să încetăm să tratăm acest aspect pur și simplu ca un obstacol în calea aplicării legii.

„Trebuie să deconstruim problemele cu care se confruntă forțele de aplicare a legii și factorii de decizie politici și să găsim o cale de mijloc pentru a putea realiza o economie digitală de încredere susținută de criptare.“

Problema criptării impenetrabile a ținut pe prima pagină multe articole de presă, din cauza grijilor ridicate ale politicienilor care cred că unele sisteme pot ascunde activități infracționale.

Prim-ministrul Marii Britanii, Theresa May, a prezentat recent o serie de propuneri care vor obliga organizațiile să limiteze utilizarea criptării, lăsând companii de tehnologie, cum ar fi Apple și Google complet neliniștite, și lăsând neclarificate modalitățile prin care aceste propuneri ar fi, eventual, implementate.

Internet Society afirmă că această poziție este greșită și a reacționat printr-un apel pentru „criptarea omniprezentă pe internet“.

Brown subliniază trei principii-cheie care trebuie urmărite pentru a fi asigurate premisele de „dezvoltare economică și socială“.

În primul rând, o astfel de tehnologie să fie utilizată în mod regulat pentru a proteja infrastructura și comunicațiile, precum și confidențialitatea și integritatea informațiilor sensibile. De aceea sistemele și mecanismele de criptare a datelor trebuie în mod ideal să fie consolidate, mai degrabă decât slăbite.

Securizarea economiei digitale ar trebui să fie, de asemenea, văzută ca o responsabilitate comună, care traversează granițele și disciplinele. Orice abordare a criptării datelor necesită suplimentar o colaborare deschisă și complexă.

În cele din urmă cel mai important aspect dintre cele trei prezentate de Brown: drepturile utilizatorilor ar trebui să fie în centrul oricărei decizii referitoare la economia digitală.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *