De ce este lentă rețeaua Wi-Fi și cum puteți să o faceți mai rapidă?


Viteza rețelei dvs. Wi-Fi a scăzut foarte mult? Iată câteva dintre motivele posibile, împreună cu câteva soluții rapide pentru a accelera situația.

Conexiunea la internet wireless este o minune a epocii moderne. Există puține protocoale tehnologice atât de răspândite ca Wi-Fi-ul, canalul prin care semnalele radio trimise de la router se conectează cu dispozitivele pe care le folosim în casa inteligentă contemporană. Anterior, gama de dispozitive ce foloseau o conexiune la internet era formată în cea mai mare parte din unul sau două laptopuri, PC-uri și telefoane mobile.

Astăzi însă utilizăm mult mai multe dispozitive IoT (Internet of Things) –  cum sunt televizoarele de tip Smart TV, camere de securitate pentru acasă, sonerii inteligente și asistenți digitali. Toate acestea au nevoie de conectivitate, iar unele pot necesita viteze mari pentru a funcționa în parametri optimi. 

Din păcate, acest lucru nu este întotdeauna posibil. Dar diagnosticarea problemei este primul pas către remedierea acesteia.

Piesa centrală din casa inteligentă

Cercetările arată că o gospodărie americană medie are cel puțin 10 dispozitive inteligente, care joacă un rol din ce în ce mai important în viața cotidiană. Pe măsură ce tot mai mulți dintre noi lucrează în mod regulat de acasă, o conexiune wireless bună este vitală pentru utilizarea eficientă a laptopurilor și computerelor desktop.

Dacă în trecut toți membrii gospodăriei erau plecați la serviciu între 9:00 și 17:00, astăzi pot exista doi sau mai mulți membri care lucrează remote, folosind rețeaua de Wi-Fi pe tot parcursul zilei. O bună conectivitate este esențială pentru îmbunătățirea productivității, prin sprijinirea aplicațiilor care necesită lățime de bandă, cum ar fi cele de partajare și colaborare video.

CITEȘTE ȘI: Lucrăm de acasă: cum participăm fără riscuri de securitate la video conferințe

Cu toate acestea, semnalele radio Wi-Fi pot fi blocate, printre altele, de obiecte și de grosimea pereților sau pot fi interceptate de vecini. Există, de asemenea, o mulțime de alte variabile care pot fi responsabile pentru o conexiune lentă la internet, chiar dacă Wi-Fi-ul în sine funcționează conform specificațiilor.

Prin urmare, primul pas ar trebui să fie să aflați vitezele oficiale puse la dispoziție de furnizorul dvs. de servicii de internet. Apoi verificați performanța Wi-Fi actuală printr-un test de viteză. Dacă există o diferență semnificativă între cele două valori, este timpul să investigați mai mult.

De ce nu funcționează optim rețeaua Wi-Fi?

Unele dintre principalele cauze ale vitezei reduse a internetului pe Wi-Fi sunt:

Locația routerului: Acesta poate fi prea departe de dispozitiv sau poate fi blocat de obstacole fizice, ceea ce înseamnă că semnalele wireless nu sunt transmise corect. Aceasta este probabil cea mai comună cauză a unei conexiuni lente Wi-Fi.

Vechimea și starea routerului: Este posibil ca dispozitivul să aibă nevoie de o reîmprospătare și/sau să ruleze firmware învechit care ar putea afecta și performanța.

Numărul de dispozitive conectate: Rețeaua de acasă poate fi pur și simplu supraîncărcată cu numărul mare de dispozitive care încearcă să se conecteze în același timp.

Aplicații care acaparează lățimea de bandă: Dacă oricare dintre aceste dispozitive rulează aplicații care necesită mai intens lățimea de bandă, de pildă jocuri, atunci celelalte dispozitive vor beneficia doar de restul de bandă rămas, ceea ce duce la latență.

Benzile și canalele de frecvență Wi-Fi: Semnalele wireless funcționează pe diferite benzi și canale de frecvență. Dacă vecinii dvs. sunt conectați pe același canal ca și gospodăria dvs., este posibil să fi depășit capacitatea în zona respectivă. Dacă routerul dvs. nu o face automat, încercați să comutați manual pentru a reduce interferența semnalului. Banda de frecvență de 5GHz oferă mai multe canale Wi-Fi din care puteți alege decât spectrul de 2,4GHz. Acoperirea poate fi mai bună cu primul, dar viteza va fi mai bună pe al doilea spectru.

Limitarea ISP: Unii furnizori de servicii de internet pot restricționa vitezele de internet ale clienților dacă depășesc utilizarea datelor sau există o congestie excesivă a rețelei.

Hoții de Wi-Fi: Vecinii dvs. pot accesa involuntar și accidental rețeaua dvs. de internet, cauzând o viteză redusă în casa dvs., însă unii dintre ei pot face acest lucru intenționat și ar putea să vă folosească conexiunea Wi-Fi gratuit, ghicindu-vă parola.

VPN-uri: Rețelele private virtuale ajută la îmbunătățirea confidențialității online, dar pot și încetini conexiunea la internet, deoarece adaugă pași suplimentari de securitate între dispozitiv și internet.

Programe malware: Dacă dispozitivele cu care navigați au fost compromise cu cod rău intenționat, este posibil ca acesta să ruleze în fundal, să comunice cu alte mașinării prin internet și să utilizeze memoria, toate acestea putând afecta performanța.

 

Ce puteți face pentru a remedia o conexiune Wi-Fi lentă

Există câteva lucruri destul de simple pe care le puteți face în cazul unei funcționări lente a rețelei Wi-Fi.

Puteți încerca următoarele sfaturi, unul câte unul, pentru a vedea care este cel mai potrivit și care ajută punctual cu problema dvs.:

  • Puneți routerul într-un loc accesibil în centrul casei, aproape de dispozitive;
  • Schimbați banda de frecvență Wi-Fi sau canalul în cazul în care cel actual este supraîncărcat cu conexiuni;
  • Gândiți-vă să investiți într-o rețea Wi-Fi care va spori semnalul către zonele îndepărtate ale locuinței;
  • Reporniți routerul și/sau instalați orice actualizări noi de firmware disponibile. Este recomandat ca aceste actualizări să fie efectuate la intervale regulate;
  • Luați în considerare înlocuirea routerului actual cu unul mai nou;
  • Luați în considerare schimbarea furnizorului de servicii de internet sau actualizarea pachetului dvs. la unul cu lățime de bandă largă;
  • Verificați câte dispozitive sunt conectate și rulează în rețeaua de acasă și deconectați-le pe cele care nu sunt utilizate;
  • Dezactivați aplicațiile și sarcinile care au lățime de bandă care pot rula inutil în fundal;
  • Asigurați-vă că utilizați parole de administrator și de acces puternice și unice pentru rețeaua Wi-Fi;
  • Schimbați setările de alimentare Windows pe modul „performanță ridicată”;
  • Dacă utilizați un VPN, luați în considerare trecerea la o versiune VPN mai optimizată.

 

Rămâneți în siguranță

După cum am menționat, programele malware care rulează pe ascuns pe computerul sau pe dispozitivele dvs. pot monopoliza lățimea de bandă și puterea de calcul, degradând performanța generală a rețelei.

Minimizați riscul ca acest lucru să se întâmple prin:

  • Schimbarea parolei implicite din fabrică pentru toate dispozitivele;
  • Construirea și utilizarea unei parole Wi-Fi puternice și unice;
  • Folosirea de software de securitate de la un furnizor de soluții antivirus reputat pentru a proteja dispozitivele și laptopurile;
  • Utilizarea unui VPN pentru conectivitate;
  • Păstrarea dispozitivelor, inclusiv routerul, actualizate cu cel mai recent firmware;
  • Activarea criptării datelor din rețea (ideal, WPA2 sau WPA3).

Procesul de determinare a cauzei principale a unei funcționări lente a rețelei Wi-Fi poate fi un caz tipic de operațiune trial-and-error. Dar, cu ajutorul unei liste de verificări solidă, conexiunea la internet wireless va reveni în curând la normal.

Phil Muncaster September 13, 2022

Lasa un comentariu