Care sunt amenințările la adresa celor mici, în mediul online – de Halloween și nu numai


Este din nou acea vreme din an când micuții, echipați cu costume speciale, radiază de bucurie cu ocazia sosirii Halloween-ului. Trebuie să recunoaștem că până și lumea digitală este populată de creaturi care nu sunt ceea ce par a fi. Acum că suntem în prag de Halloween, am putea să facem puțină lumină asupra unora dintre modalitățile prin care îi putem ajuta pe cei mici să rămână în siguranță pe internet, nu doar cu ocazia acestei sărbători, dar și pe viitor.

#1 Credențialele de login

Copiii accesează frecvent platformele sociale sau de jocuri și forumurile unde, în mod firesc, este necesară înregistrarea. După ce i-ați ajutat să-și configureze niște conturi securizate cu parole puternice și unice - sau, chiar mai bine, fraze de acces, care, pe lângă alte beneficii, sunt mai ușor de reținut - educați-i să fie atenți în ce platforme își introduc credențialele. Poate că ar ajuta să îi subliniați cât de importantă este prudența în spațiul digital și să îi dați câteva exemple de mesaje de phishing.

La urma urmei, există șanse mari ca fiecare copil să se confrunte mai devreme sau mai târziu cu o campanie de phishing, ținând cont că operatorii acestor scam-uri deseori vizează fanii jocurilor și platformelor de social media.

Oricum, oricât de puternică și unică ar fi o parolă, aceasta este o barieră slabă între un cont și un atacator. Ori de câte ori este posibil, asigurați-vă că acestea sunt asociate cu un alt factor de autentificare.

#2 Aplicațiile descărcate

Fie că petrec această sărbătoare afară cu prietenii sau citind o poveste înfricoșătoare sub un „cort” improvizat, s-ar putea să aibă nevoie să folosească telefonul pentru lanternă, instalând astfel un widget special. Cercetările recente efectuate de ESET au arătat totuși că chiar și un astfel de instrument inofensiv poate reprezenta de fapt o amenințare serioasă.

Într-adevăr, merită să fim cu ochii în patru la potențialele implicații în materie de securitate și de confidențialitate ale aplicațiilor mobile în general. Chiar dacă nu toate prezintă intenții rele, multe dintre acestea - inclusiv cele dedicate exclusiv copiilor - se pot angaja în activități la care un utilizator nu s-ar aștepta, cum ar fi urmărirea și publicitatea comportamentală.

Descărcarea aplicațiilor numai de la dezvoltatori legitimi - și atenția îndreptată spre permisiunile pe care le cere orice aplicație - vor consolida protecția copiilor împotriva colectării invazive a informațiilor personale. Dacă o aplicație atât de banală ca un joc are nevoie de acces la mesaje, apeluri și/sau informații despre locația utilizatorului, este mai bine să nu o instalați.

#3 Atenție la aplicațiile gratuite!

Pentru copii (și nu doar pentru aceștia), distracția este uneori totul. În plus, cine nu iubește gratuitățile? Cu toate acestea, unele dintre acele reclame atrăgătoare pentru jocuri gratuite și tonuri de apel, inclusiv cele cu tematică de Halloween, pot ascunde programe malware.

Prin a vizita linkuri rău intenționate, a deschide atașamente cu conținut malware și a se angaja (cu bună știință sau nu) în piraterie online, a da click pe un anunț rău intenționat, copiii își pot compromite în mod accidental computerele sau smartphone-urile lor cu software-uri dăunătoare.

Un software de securitate de încredere, care dispune de mai multe straturi de protecție și primește actualizări automate frecvente, este o modalitate ușoară și eficientă de a proteja copiii și întreaga familie de astfel de capcane întinse pe internet.

#4 Cyberbullying

Ținând cont de faptul că mare parte din viețile noastre se petrece acum pe rețelele de social media, este important să le reamintim copiiilor să se folosească de aceste platforme în folosul lor. Aplicând setări stricte de confidențialitate, fiind foarte prudenți cu privire la informațiile private distribuite public, ținându-ne departe de necunoscuți și realizând că tot ce facem online lasă o amprentă digitală -toate acestea oferă o bază bună pentru a rămâne în siguranță în mediul online.

În plus, relaționările online, în special pe platformele de socializare sau servicii de mesagerie, pot implica, de asemenea, diverse forme de abuz care adesea victimizează copiii și care, în multe cazuri, sunt facilitate de anonimitatea oferită de internet.

Cyberbullying-ul, de exemplu, este un fenomen real și obișnuit în zilele noastre. Este important să observați și să recunoașteți semnele de hărțuire cibernetică și, prin consolidarea unei relații de încredere cu copiii dvs., să vă asigurați că vă vor anunța atunci când sunt victime ale unui abuz - sau atunci când sunt martori la un astfel de caz. Platformele de social media oferă, de asemenea, opțiuni de blocare sau raportare a utilizatorilor.

# 5 Control parental

Să acceptăm adevărul: tinerii pot fi adesea uimitor de pricepuți - cel puțin în comparație cu părinții lor - în a-și ascunde activitatea din spațiul online. În acest caz, un instrument de control parental poate ajuta foarte mult. Adesea integrate într-un software de securitate, astfel de instrumente pot să monitorizeze activitatea micuților pe internet și să îi împiedice să se aventureze în zone nesigure ale acestuia. În plus, toate sistemele de operare majore, atât cele de pe computer cât și cele mobile, permit în prezent un anumit nivel de control parental.

Toate acestea ar trebui să le ofere un oarecare suport părinților, ținând cont că nouă din zece părinți sunt îngrijorați cu privire la conținutul accesat de copii. Cu toate acestea, puțini dintre aceștia au întreprins pași pentru a consolida protecția copiiilor online.

Ar fi recomandat ca și părinții să fie în permanență prudenți. Halloween-ul este una dintre acele zile speciale care îi determină pe infractorii cibernetici să-și intensifice eforturile și să lanseze campanii tematice speciale, care pot viza atât adulții. Se pare, deci, că trebuie să fim atenți cu toții la pericolele din lumea virtuală și nu doar în prag de sărbătoare.

Tomas Foltyn October 31, 2018

Lasa un comentariu